Alphabet, compania-mamă Google, a continuat luni ascensiunea spectaculoasă la bursă, apropiindu-se de pragul unei capitalizări de 4 trilioane de dolari şi fiind pe cale să devină a patra companie din lume care intră în acest club extrem de exclusivist, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acţiunile Alphabet au urcat cu peste 5%, atingând un maxim istoric de 315,9 dolari, evaluarea ajungând la 3,82 trilioane de dolari. Titlurile s-au apreciat cu aproape 70% de la începutul anului, depăşind puternic rivalii din domeniul inteligenţei artificiale, Microsoft şi Amazon.

Dintre companiile care au atins pragul de 4 trilioane, doar Nvidia şi Apple se mai află în prezent la acest nivel.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Revirimentul Alphabet marchează o schimbare majoră de percepţie faţă de perioada în care investitorii se temeau că Google a pierdut avantajul competitiv în faţa OpenAI după lansarea ChatGPT în 2022, deşi multe dintre tehnologiile din spatele AI generative au fost dezvoltate iniţial de Google.

Compania şi-a recăpătat forţa în 2025, transformând divizia Google Cloud într-un motor important de creştere, atrăgând inclusiv investiţii din partea conglomeratului Berkshire Hathaway şi primind reacţii foarte bune pentru modelul AI Gemini 3.

Potrivit lui Steve Sosnick, analist-şef la Interactive Brokers, prezenţa Berkshire printre investitori a consolidat încrederea pieţei.

Acţiunile Google au beneficiat şi de pe urma faptului că marile companii tech au ieşit relativ neatinse din valul bipartizan de presiuni antitrust lansat încă din primul mandat al preşedintelui Donald Trump.

Alphabet a evitat vânzarea forţată a browserului Chrome după ce instanţa a concluzionat că motorul său de căutare este un monopol ilegal, fără însă a impune divizarea companiei.

Apropierea pragului istoric reaprinde totuşi temerile legate de evaluările tot mai ridicate, unele voci din industrie avertizând că pieţele se pot depărta de fundamentele economice, într-o manieră similară bulei dot-com din anii ’90. Un val de tranzacţii circulare care implică OpenAI şi Nvidia a amplificat aceste îngrijorări.

Analiştii subliniază totuşi că Google este bine poziţionată în competiţia AI datorită fluxurilor solide de numerar, cipurilor proprii care oferă o alternativă la procesoarele costisitoare Nvidia, precum şi motorului de căutare dominant, care începe deja să fie impulsionat de integrarea AI.