Populaţia României trece printr-un proces accentuat de îmbătrânire, similar tendinţei la nivel global, în condiţiile în care, în iulie 2025 numărul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani a depăşit cu 35,4% numărul copiilor sub 14 ani, potrivit datelor companiei de asigurări NN citate de Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut la 132,4 persoane vârstnice la 100 de persoane tinere în data de 1 ianuarie 2025, de la 126,8 în data de 1 ianuarie 2024.
“Proiecţiile demografice arată că populaţia cu vârsta 55+ va continua să crească în următorii ani”, se arată într-un comunicat NN.
Datele companiei arată că românii cu vârste peste 55 de ani percep pensionarea drept un moment de vulnerabilitate crescută, în care pierd beneficii medicale oferite de angajatori, dar în acelaşi timp, nevoia de sănătate şi protecţie devine o preocupare constantă. Diagnosticarea cancerului rămâne principala temere, iar nevoia creşte pentru servicii medicale adaptate vârstei.
Cea mai mare problemă a sistemului medical este, pentru 44% dintre respondenţi, costul de acces la tratament în spitalele din România, iar 70% susţin că românii nu-şi permit tratament medical de calitate.

Sursa: Dreamstime