Graffiti Plus (GRF+), una dintre principalele agenţii de consultanţă în comunicare pentru branduri şi businessuri din România, anunță că a semnat recent un contract de finanțare prin PNRR pentru listarea companiei pe piața AeRo a Bursei de Valori București.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Economedia scria anterior că compania vrea să realizeze o majorare de capital și urmărește un free float (acțiuni disponibile la liber la tranzacționare) de aproximativ 10% din capitalul social.
GRF+ pregătește, de asemenea, startul rundei de finanțare privată pe care o derulează ca prim pas către debutul său pe piața de capital. Suma atrasă va fi utilizată pentru accelerarea creșterii începând cu 2026.
„Graffiti Plus este printre primele companii din România care folosesc oportunitatea de listare la bursă oferită prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Apel – Listarea la bursă a întreprinderilor (Pilonul III. Investiția 3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat). Am depus aplicația cu încredere, înțelegând că procesul de aprobare va presupune un parcurs mai extins, având în vedere caracterul nou al exercițiului. Ne bucurăm să contribuim și noi la acest proces și să deschidem astfel calea viitorilor emitenți“, spune Bogdan Tomoiagă, președintele Consiliului de Administrație GRF+.
În următoarele săptămâni, compania va parcurge o serie de etape conforme cu procedura de start a finanțării PNRR, respectiv va finaliza, în paralel, demersurile de pregătire a ofertei pentru investitorii invitați să participe în runda de finanțare privată.
Startul acestei runde are loc în perioada imediat următoare, când Graffiti Plus își va deschide acționariatul către noi investitori „early adopters”, care vor beneficia de oferte preferențiale pentru pachetele de dețineri. Ulterior, în primul trimestru al anului 2026, compania își va face listarea tehnică pe piața AeRo.
„Până acum, dezvoltarea Graffiti Plus a urmat un model organic de creare de valoare pentru clienți, colegi și acționari. Ne dorim să folosim noul capital atras pentru a acelera creșterea, prin 3 direcții strategice de investiții, care permit atât extinderea către noi piețe, cât și consolidarea randamentului: marketing sportiv, pharma & healthcare și data-driven influencer marketing. Sunt 3 piețe cu evoluții impresionante atât la nivel local, cât și regional sau global. Am început deja investițiile și livrarea de rezultate, deci avem mare încredere în următoarea etapă de scalare. În plus, desigur că noua investiție va susține adopția de tehnologie și integrarea datelor, pentru următorul salt al agenției în Noua Economie AI”, precizează Irina Ciocan-Stănescu, CEO-ul Graffiti Plus.
Graffiti Plus estimează că va încheia anul 2025 cu o cifră de afaceri considerabil peste 10 milioane de euro și cu o echipă de peste 70 de consultanți.
GRF+ a încheiat anul 2024 cu o echipă de 85 consultanţi, dintre care 10% cu certificări internaţionale.
Compania are un portofoliu de clienţi care include jucători-cheie la nivel global (BCR, Carrefour, Coca-Cola HBC, Orange România, OMV Petrom, Procter& Gamble, Samsung, Warner-Bros Discovery etc.), activi în industrii cu relevanţă majoră pentru economia românească (banking, tehnologie, retail, energie, FMGC).
Industriile principale în care activează clienții GRF și ponderea lor în cifra afaceri:
|
Ponderea în Cifra de Afaceri S1/2025 |
|
|
Food, Drinks, and Consumer Goods |
30% |
|
Tehnologie |
27% |
|
Financiar-bancar și consultanță |
10% |
|
Retail |
21% |
|
Sănătate |
9% |
|
Energie |
1% |
|
Sport, media & divertisment |
2% |
|
Altele |
1% |
Portofoliul agenției include servicii de relații publice, strategie și servicii de creație, CSR și sustenabilitate, comunicare de criză, influencer marketing, evenimente, sports marketing. Informațiile Economedia arată că GRF+ a înființat recent și o filială care se ocupă de relația cu investitorii.
Graffiti Plus este o companie antreprenorială cu capital 100% românesc.
Cea mai recentă raportare a companiei (2024) arată afaceri de 47,54 de milioane de lei, în creștere cu 28% față de anul 2023 și un profit net de 2,51 milioane de lei, în urcare cu 53%, arată datele din platforma Termene.ro.
În ultimii patru ani, cifra de afaceri a Graffiti Plus a depăşit suma de 35 milioane lei, iar profitul net raportat a fost în jur de 5% din cifra de afaceri. Compania are aproximativ 71 de angajați și este activă în piață de 16 ani.
Compania este controlată în proporție de 51% de Ioan Cătălin Chiș, CEO și acționar (28,4%) al companiei de software Life is Hard (simbol bursier LIH), listată deja pe Bursa de Valori București.
Alți acționari sunt Irina Stănescu Ciocan (20%), Bogdan Vasile Tomoiagă (20%) și Diana I. Toboșaru (9%). Irina Stănescu Ciocan este CEO al GRF+, în timp ce Bogdan Vasile Tomoiagă este președintele Consiliului de Administrație.
Graffiti Plus este unic acționar în firma GRF+ Ignite și mai deține 70% din firma New Moon și 49% din compania Kamrad Advertising.
