Criza sanitară a crescut interesul pentru proprietățile din zonele turistice montane. România ar trebui să dezvolte și să promoveze zonele montane (studiu)

via transilvanica, padure, munte Sursa Foto: Via Transilvanica/ Facebook

Criza sanitară a adus schimbări majore pe toate palierele, la nivel global. Unul dintre lucrurile interesante este că proprietatile din zone turistice montane au devenit tot mai atractive pentru investitori, conform unui studiu Savills.

 Chiar dacă primul trimestru din 2021 a fost vizibil afectat din punctul de vedere al cererii, volumul tranzacțiilor s-a dublat față de anul precedent și a apărut o concurență acerbă pe această nișă, în special pentru proprietățile premium din cele mai exclusiviste stațiuni montane din lume. Proprietățile care erau de vânzare de câteva luni, sau chiar ani, și-au găsit, în această perioadă, cumpărători dornici să iasă din zonele urbane, ca urmare a restricțiilor cauzate de criza sanitară și impactul acesteia privind munca de acasă, arată raportul Savills.

Deși ar fi nerealist să ne așteptăm ca România să ajungă vreodată în topul destinațiilor de schi din Europa, stațiunile montane românești au un potențial de dezvoltare ridicat și ar putea atrage investitori în următorii ani.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

”Avantajul unei investiții într-o proprietate aflată într-o stațiune montană este dat de faptul că aici turismul are continuitate, spre deosebire de turismul de pe litoral, spre exemplu. Deținerea unei proprietăți la munte asigură, astfel, un venit stabil pe tot parcursul anului. Pe piața locală au apărut deja dezvoltatori care oferă posibilitatea de a investi în proprietăți aflate în stațiuni montane precum Brasov sau Sinaia”, spune Ilinca Timofte, Research Analyst Crosspoint Real Estate.

Pornind de la această oportunitate, în următorii ani astfel de active ar putea atrage o serie de investitori, majoritatea locali.

”Pentru ca acest gen de activ alternativ să devină atrăgător și pentru investitori instituționali, stațiunile montane din România ar trebui să atragă un număr semnificativ de turiști străini, iar acest lucru depinde în mare masură de investițiile publice făcute în promovarea și dezvoltarea zonelor cu potențial turistic din țară”, adaugă Timofte.

Înainte de pandemie, achiziționarea unei proprietăți dintr-o stațiune montană era considerată ca o fiind o investiție a unei restrânse categorii de oameni cu venituri foarte mari, însă experiența Covid-19 a adus o creștere semnificativă a acestora pentru astfel de achiziții.

În urma blocajelor succesive aduse de criza sanitară, tot mai mulți oameni caută acum spații cât mai deschise, aer curat și o viață mai bună, iar datorită acestor lucruri, proprietățile din zonele montane nu au fost niciodată mai căutate ca acum, precizează studiul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: