Comisia Europeană va propune un sistem în cadrul căruia statele membre vor achiziţiona, la comun, gaze naturale

Energie gaze Pixabay Foto: Pixabay

Comisia Europeană va propune un sistem în cadrul căruia statele membre UE vor achiziţiona, la comun, gaze naturale pentru a forma rezerve strategice, o măsură elaborată ca răspuns la creşterea preţurilor la energie, se arată într-un document trimis spre consultare ţărilor UE înaintea summitului de săptămâna aceasta, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Preţurile europene la gaze naturale şi electricitate au atins valori record în luna octombrie, pe fondul livrărilor limitate şi al cererii crescute de energie apărute după ce economiile din întreaga lume şi-au revenit după pandemie, notează Reuters. Între timp, preţurile au mai revenit de la valorile record însă în ultimele săptămâni au crescut din nou odată cu temperaturile reduse şi importurile mai mici decât se preconiza din Rusia.

Creşterea preţurilor la energie a determinat guvernele din statele membre UE să recurgă la subvenţii şi reduceri de taxe, în ideea de a-i proteja pe consumatori de facturile mari, iar unele ţări au propus chiar un sistem comun de achiziţii de gaze naturale la nivelul UE.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Potrivit unui document consultat de Reuters, o propunere de revizuire a regulilor de pe piaţa europeană a gazelor, ce urmează a fi publicată miercuri de Comisia Europeană, prevede tocmai înfiinţarea unui sistem comun de achiziţii de gaze naturale.

“Propunerea va include un cadru pentru achiziţionarea comună de stocuri strategice de gaze de către entităţile reglementate, pe o bază voluntară”, se precizează în documentul trimis de Comisie către statele membre, înaintea summitului de joi al liderilor UE. Acest sistem “va contribui la măsuri coordonate la nivelul UE, în situaţiile în care există o urgenţă la nivelul întregii Uniuni”, se precizează în document.

Reuters precizează că proiectul de document nu specifică cum anume va funcţiona în practică sistemul de achiziţii comune, dar arată că face parte din încercarea Bruxelles-ului de a întări sistemul de stocare a gazelor din UE.

“Statele membre, printr-o cooperare comună la nivel regional, ar trebui să se poată baza pe depozitele din alte ţări, în caz de nevoie”, se mai arată în document. Depozitele de gaze ar urma să devină parte a “evaluării riscurilor la adresa securităţii aprovizionării cu gaze, inclusiv riscurile care au legătură cu deţinerea infrastructurii de stocării de către entităţi străine” de către ţările UE.

Livrările de gaze sub aşteptări din Rusia au determinat unele ţări şi pe unii parlamentari europeni să ceară demararea unei anchete cu privire la posibilitatea ca Gazprom să fi limitat intenţionat livrările pentru a provoca o majorare a preţurilor pe piaţa europeană a gazelor în ultimele luni.

În perioada octombrie-noiembrie anul curent, importurile de gaze din Rusia în UE au fost cu 25% mai mici decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce facilităţile de depozitare a gazelor deţinute de Gazprom pe teritoriul UE sunt la un nivel semnificativ mai scăzut comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Bruxelles-ul susţine că soluţia pe termen lung la preţurile ridicate la combustibilii fosili o reprezintă o tranziţie mai rapidă la energia regenerabilă produsă local, aşa cum se preconizează în strategia europeană vizând schimbările climatice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: