Tribunalul București a decis ca Ana și Maria Patriciu, fetele fostului patron al companiei Rompetrol, Dinu Patriciu, și fostele neveste ale acestuia, Dana Rodica și Sabina, să achite către stat prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari și dobânda din 2001 de peste 83 de milioane de dolari, în solidar cu compania Rompetrol, potrivit deciziei instanței din 24 decembrie 2021. Verdictul poate fi atacat cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
”Respinge excepţia prescripţiei ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamant (Ministerul Finanțelor Publice – n.r.) a sumei de 58.521.056 USD, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală de la data de 05.01.2001 şi până la data plăţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.12.2021”, a fost decizia instanței.
Statul se judecă de câțiva ani cu fostele soții și cu fetele lui Patriciu pentru recuperarea prejudiciului
În mai 2018, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză Statului, prin Ministerul de Finanțe, și le-a obligat pe moștenitoarele lui Dinu Patriciu – una dintre fostele soții, Dana Rodica Patriciu, și pe cele două fete, Ana și Maria Patriciu – la plata prejudiciului din dosarul Rompetrol I, în solidar cu Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA).
La Curtea de Apel Bucureşti însă, în iunie 2019, magistraţii au decis rejudecarea cazului. Între timp, în proces a fost adăugată și o altă fostă soție a lui Dinu Patriciu, Sabina, mama celor două fete.
Rompetrol a plătit jumătate din prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari din dosarul lui Dinu Patriciu, dar mai are de achitat dobânzi și penalități de peste 83 de milioane de dolari, potrivit răspunsurilor ANAF și ale Departamentul de Comunicare al Grupului KazMunaiGaz International pentru Centrul de Investigații Media (CIM) din octombrie 2021.
Compania kazahă de stat KazMunaiGaz International, care deține fosta Rompetrol SA (actuala Oilfield Exploration Business Solutions), a achitat peste 29 de milioane de dolari din prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari la care a fost obligată în dosarul fostului proprietar Dinu Patriciu, potrivit sursei citate. În acest an, Rompetrol a achitat peste 6,5 milioane de dolari, potrivit comunicărilor primite de CIM.
Totuși, potrivit ANAF, Rompetrol mai are de achitat dobânzi de peste 354 de milioane de lei, adică peste 83 de milioane de dolari (curs 4,26 lei/dolar – n.r.).
În octombrie 2014, judecătorii au decis că Rompetrol trebuie să restituie statului peste 58 de milioane de dolari, reprezentând o parte din creanţa Libia recuperată de fostul proprietar Dinu Patriciu de la fostul dictator Muammar Gaddafi, la care se adaugă dobânzi și penalități.
“Admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, obligă pe inculpaţii Bucşă Alexandru şi Grama Petrică în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ROMPETROL SA la plata sumei de 58 521 056 USD în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii plus dobânda legală aferentă, calculată de la data 05.01.2001 până la data achitării integrale a debitului, către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice“, se arată în sentința definitivă din 2014.
Cine ar mai trebui să achite prejudiciul din dosarul Rompetrol I
Fostul patron al Rompetrol, magnatul Dinu Patriciu, a murit în august 2014, cu doar două luni înainte de sentința definitivă de condamnare din dosarul Rompetrol I, din 7 octombrie 2014. Ancheta și procesul au durat 10 ani. Prin urmare, Patriciu nu a mai apucat să fie condamnat. În schimb, foștii lui directori au primit pedepse cu executare.
Fostul administrator şi director economic al Rompetrol, Alexandru Bucşă, a primit cel mai mult, 6 ani de închisoare. Fostul şef al Direcţiei Generale a Bugetului de Stat din Ministerul Finanţelor, Petrică Grama, a primit 2 ani şi 4 luni de închisoare.
SRS nu a plătit nimic, nici măcar cheltuielile de judecată
În dosarul Rompetrol I a fost condamnat și jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, prieten cu Dinu Patricu. El a primit 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru manipularea Bursei de capital în momentul listării Rompetrol la Bursa de valori București. Stănescu a executat un an de detenţie şi a fost liberat condiţionat pentru bună purtare.
În aprilie 2021, Tribunalul București a respins cererea de reabilitare judecătorească formulată de Sorin Roșca Stănescu. Judecătorii i-au respins cererea lui SRS întrucât au constatat că acesta nu a achitat cheltuielile de judecată de 20.000 de lei (4.000 de euro) la care a fost obligat în dosarul Rompetrol I, ci doar o sumă modică de 650 de lei (120 de euro).
De notat că pin decizia definitivă din 2014, Roșca Stănescu nu a fost condamnat la plata în solidar cu compania Rompetrol a prejudiciului uriaș de 58 de milioane de dolari, la care se adaugă dobânzi și penalități.
Povestea creanței lui Gaddafi către Ceaușescu, încasată de Patriciu
În 1998, când Dinu Patriciu a cumpărat fosta întreprindere comunistă de exploatări petroliere, Rompetrol era o societate fără mari active. Avea însă de recuperat creanţe din state ostile cum ar fi Libia lui Gaddafi sau din Turkmenistan. Aceste datorii reprezentau investiţiile făcute de fostul dictator Nicolae Ceauşescu în aceste ţări şi ar fi trebuit recuperate de statul român. Creanţa Libia era de 88 de milioane de dolari.
Statul nu a reuşit însă să recupereze cele 88 de milioane de dolari pe care ni le datora dictatorul libian, colonelul Muammar Gaddafi, însă Patriciu a reuşit să smulgă de la el o parte, 58 de milioane de dolari. Bani cu care a cumpărat rafinăria Petromidia de la statul român în 2000. Practic, Dinu Patriciu a reuşit să cumpere Petromidia fără să aibă niciun ban. În plus, el s-a angajat că va plăti datoria istorică de peste 600 de milioane de dolari, care nu a fost plătită nici până azi.
Context. Dosarul Rompetrol I – cu prejudiciu de peste 58 de milioane de dolari și dobânzi și penalități de peste 83 de milioane de dolari, în total aproape 142 de milioane de dolari – nu este singurul dosar legat de compania Rompetrol a lui Dinu Patriciu și de rafinăria operată de aceasta, Petromidia.
A mai fost dosarul Rompetrol II privind datoriile istorice ale companiei de peste 660 de milioane de dolari și memorandumul de înțelegere cu Rompetrol încheiat de Guvernul Năstase, în 2003. Cazul a fost clasat în decembrie 2019, însă procurorii au precizat că statul român are posibilitatea să-și recupereze datoria istorică de 660 de milioane de dolari în instanța civilă. Anul trecut, în vară, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia de clasare. Potrivit unui răspuns la o solicitare de presă, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) analizează acum posibilitatea deschiderii unui proces civil pentru recuperarea datoriei.
Pe rolul DNA există însă și un al treilea dosar, Rompetrol III, care privește memorandumul de înțelegere cu Rompetrol încheiat de Guvernul Ponta în 2014. În acest caz, este începută urmărirea penală în personam față de 2 persoane pentru trafic de influență, respectiv cumpărare de influență. Dosarul a fost deschis încă din 2015, pe vremea când DNA era condusă de Laura Codruța Kovesi. Atunci, procurorii au ridicat documente de la Guvern privind memorandumul cu Rompetrol. Dosarul este încă în instrumentare la DNA, potrivit unui răspuns la parchetului anticorupție la o solicitare de presă. În acest caz, și Departamentul de Justiție al SUA a deschis o anchetă în perioada 2015-2016, însă e neclar ce s-a întâmplat cu ancheta americanilor.
Notă: Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR.