Analiză World Economic Forum: În următorii 3 ani, redresarea economică globală va fi volatilă şi neuniformă

crestere economica grafic calcule Foto: Pexels/Pixabay

Doar unul din 10 experţi mondiali intervievaţi de World Economic Forum consideră că redresarea globală se va accelera în următorii trei ani, transmite Agerpres. Majoritatea experţilor cred că, în următorii trei ani, redresarea economică globală va fi volatilă şi neuniformă, arată cea de-a 17-a ediţie a Global Risks Report, publicaţie realizată de World Economic Forum cu sprijinul Marsh McLennan.

Crizele climatice, accentuarea decalajelor sociale, riscurile cibernetice în creştere şi redresarea globală inegală, în condiţiile în care pandemia persistă, sunt principalele riscuri reliefate în raportul Global Risks Report din acest an.

“Liderii globali trebuie să se reunească şi să agreeze o abordare coordonată pentru provocările globale continue şi pentru a construi rezilienţa înainte să apară următoarea criză”, a declarat Saadia Zahidi, Managing Director, World Economic Forum.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Respondenţii consideră că “eroziunea coeziunii sociale”, “crizele mijloacelor de trai” şi “deteriorarea sănătăţii mentale” sunt trei dintre cele cinci riscuri accentuate cel mai mult la nivel global în contextul crizei sanitare. Aceste trei riscuri – şi pandemia în sine (“boli infecţioase”) – sunt, de asemenea, văzute ca una dintre ameninţările globale iminente. Această cicatrice societală exacerbează provocările unei politici naţionale eficiente şi reduce atenţia şi concentrarea asupra cooperării internaţionale în faţa provocărilor globale.

De asemenea, “crizele datoriilor” au fost identificate ca ameninţări iminente la nivel global, în următorii doi ani, dar respondenţii la studiu consideră că acestea vor atinge punctul critic în trei până la cinci ani. Stimulentele guvernamentale au fost vitale pentru a proteja veniturile, pentru a menţine locurile de muncă şi pentru a ţine afacerile pe linia de plutire, dar povara datoriei este acum ridicată, iar bugetele publice vor continua să fie sub presiune şi după pandemie.

Aflat la cea de-a 17-a ediţie, Global Risks Report încurajează liderii să gândească în afara ciclurilor trimestriale de raportare şi să genereze politici care să gestioneze riscurile şi să modeleze agenda pentru anii următori. Ediţia din acest an detaliază patru zone de riscuri emergente: securitatea cibernetică, competiţia în spaţiu, tranziţia climatică dezordonată şi presiunea adusă de migraţie. Fiecare dintre acestea necesită coordonare globală pentru a fi depăşite cu succes.

Raportul se încheie cu reflecţii asupra anului doi al pandemiei de COVID-19, oferind perspective noi asupra rezilienţei la nivel naţional. Capitolul se bazează, de asemenea, pe concluziile furnizate de comunităţile de experţi în risc ale World Economic Forum – Chief Risk Officers Community şi Global Future Council on Frontier Risks – pentru a oferi sfaturi practice pentru implementarea rezilienţei în cadrul organizaţiilor.

Global Risks Report 2022 a fost elaborat cu sprijinul World Economic Forum’s Global Risks Advisory Board. De asemenea, beneficiază şi de colaborarea continuă cu partenerii săi strategici, Marsh McLennan, SK Group şi Zurich Insurance Group, precum şi consilierii săi academici de la Oxford Martin School (Universitatea din Oxford), Universitatea Naţională din Singapore şi Centrul de management al riscului şi proceselor de decizie Wharton (Universitatea din Pennsylvania).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: