Peste 70% din componenta indicelui de inflaţie este determinată de preţurile la energie, iar Banca Naţională a României încearcă să ancoreze aşteptările inflaţioniste, prin majorarea dobânzii de politică monetară, şi să tempereze creşterea de preţuri la celelalte componente, a declarat purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Banca Națională a României (BNR) a majorat luni dobânda de politică monetară de la 1,75% la 2%, sub așteptările analiștilor, care estimau o majorare de 0,50 de puncte procentuale.

“Din păcate, inflaţia este principala îngrijorare, pentru că am văzut în ultima perioadă creşteri ale acestui indice. Nu este doar în România această situaţie. Este o situaţie pe plan mondial, cauzată în principal de preţurile la energie. Am văzut cu toţii evoluţia preţurilor la energie – energie electrică, gaze, combustibili. Toate acestea afectează profund acest indice şi, implicit, se duce creşterea de preţuri şi în alte tipologii de preţuri – asta înseamnă de fapt inflaţie, când avem o creştere generalizată a preţurilor. Din păcate, în indicele nostru de inflaţie, peste 70% din componenta lui este determinată de preţurile la energie, asupra cărora deciziile de politică monetară pe care le ia Banca Centrală, de majorare a dobânzii, au efecte relativ reduse, aşa că principala noastră armă, care este această dobândă de politică monetară, nu e foarte eficientă împotriva preţurilor la energie. Dar ceea ce încercăm să facem – şi credem că în partea a doua a anului se va vedea în mod explicit acest lucru – este de a ancora aşteptările inflaţioniste, de a tempera creşterea de preţuri la celelalte componente. Acesta este motivul pentru care creştem dobânda”, a susţinut Dan Suciu, la Radio România Actualităţi, potrivit Rador.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

El a afirmat că o creştere de dobândă generalizată are loc şi pe plan mondial şi că nu crede că sunt multe bănci centrale care îşi permit să nu crească dobânda.

“Chiar şi FED-ul american a anunţat că va creşte dobânda, Banca Centrală Europeană probabil anul acesta va începe şi ea acest proces. Suntem într-o economie globală cu multe influenţe internaţionale şi, în consecinţă, trebuie să ne adaptăm acestui proces, că ne place, că nu ne place. Aşteptăm, aşadar, o inflaţie în prima parte a anului, care să se situeze la un nivel ceva mai ridicat – acum avem 7-8 procente, probabil că acest nivel va fi uşor depăşit în perioada imediat următoare, dar în partea a doua anului, dacă politica noastră funcţionează eficient – şi nu avem niciun motiv să nu credem că am găsit antidotul, dar el durează până când se va manifesta – vom avea o coborâre a indicelui şi o ancorare a acestor preţuri la un nivel mai acceptabil”, a spus Suciu.