Engie România: Peste 45% dintre clienţi nu au întrunit condiţiile de eligibilitate pentru a beneficia de plafonare sau compensare la facturi

energie factura foto Sursa foto: Confused.com

Peste 45% dintre clienţii Engie România nu au întrunit condiţiile de eligibilitate stabilite prin lege pentru a beneficia de măsurile de plafonare sau compensare, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.

“Majorarea preţurilor de vânzare a gazelor naturale este cauzată de creşterea fără precedent a preţurilor de achiziţie ca urmare a dezechilibrului între cerere şi ofertă, creşteri de preţ care nu sunt sub controlul Engie Romania, fiind determinate de mecanisme de piaţă. Aceste majorări au afectat, mai ales, clienţii care au reînnoit sau au încheiat un contract nou de gaze naturale, în a doua parte a anului 2021, când preţurile de achiziţie au cunoscut maxime istorice”, spun reprezentanţii companiei.

Aceştia susţin că Engie Romania a aplicat, conform legii, măsurile de plafonare şi compensare, însă nu toţi clienţii întrunesc criteriile de eligibilitate.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Astfel, dintr-un total de 1.742.544 de facturi emise clienţilor casnici pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie: pentru 946.772 de facturi au fost aplicate măsurile de plafonare şi compensare, în baza criteriilor stabilite de lege; pentru 795.772 de facturi nu au fost întrunite condiţiile de eligibilitate stipulate de lege (fie din punct de vedere al preţului, fie al intervalelor de consum prevăzute). Prin urmare, pentru acestea, nu au putut fi aplicate măsurile de plafonare sau compensare”, au subliniat responsabilii companiei.

În cazul a 460.907 de facturi, preţul contractual s-a situat sub preţul minim de referinţă prevăzut de lege (de 0,125 lei/kWh), iar pentru restul de 334.865 de facturi nu au fost aplicate măsurile de sprijin întrucât nu s-au încadrat în categoriile de consum eligibile pentru aplicare.

În plus, aproximativ 30.000 de clienţi au beneficiat de ajutoarele pentru categoriile vulnerabile, iar jumătate dintre aceştia s-au încadrat şi la măsurile de plafonare şi compensare.

Pentru a beneficia de schema de suport pentru consumatorii casnici, conform legii, titularul de contract trebuie să fie o persoană fizică; clienţii non-casnici, printre care IMM-urile şi microîntreprinderile, trebuie să transmită, conform legii, o cerere însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere că aparţin acestei categorii pentru a beneficia de schema de sprijin; facturile sunt emise zilnic, în funcţie de intervalul de citire, şi reprezintă contravaloarea consumului din ultimele 30 de zile de la data citirii sau autocitirii contorului de client.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: