Viitorul muncii. eMAG trece permanent la modul de lucru hibrid, după pandemie

emag birouri

Peste 3.000 de angajați ai eMAG vor lucra permanent în mod hibrid după pandemie, adică atât de la birou, cât și de acasă. Decizia a fost luată în urma studiilor derulate de companie care au arătat că cei care au lucrat de acasă s-au simțit mai productivi.

eMAG a decis, în urmă cu un an, când primele cazuri Covid-19 au fost confirmate pe teritoriul României, să lase peste 3.000 de angajați să lucreze de acasă. În toată această perioadă, compania a desfășurat mai multe studii interne, cantitative și calitative, prin care a analizat în detaliu care sunt principalele beneficii percepute de oameni legate de lucrul de acasă, care sunt provocările și ce poate fi îmbunătățit, dar și cum percep pe termen lung un mod de lucru permanent hibrid.

Obiectivele acestor studii au fost înțelegerea nivelulului de conectare al oamenilor cu echipa din care fac parte, percepția despre productivitatea lor individuală și eficiența colaborării cu colegi sau parteneri, în contextul lucrului de acasă. În urma lor au reieșit mai multe date:

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

96% au răspuns că în această perioadă în care au lucrat de acasă s-au simțit mai productivi

78% dintre angajați au spus că s-au adaptat bine și foarte bine la munca exclusiv de acasă

doar 37% dintre angajați au spus că se simt conectați cu echipa lor, de când lucrează de acasă

Când au fost întrebați cum își doresc să lucreze pe termen lung, cei mai mulți dintre ei, 97%, au spus că vor să îmbine munca de acasă cu cea de la birou.

Principalele concluzii sunt:

Modul de lucru de acasă funcționează excelent pentru activitățile clar definite, care necesită concentrare și muncă individuală, iar munca de la birou este foarte utilă pentru activitățile care presupun colaborare și creativitate;

La nivel de organizație, măsurile luate rapid au fost o sursă de motivație, oamenii simțindu-se protejați. A fost apreciată flexibilitatea lucratului de acasă, în această perioadă de pandemie, mai ales în rândul părinților;

Prin trecerea la colaborarea online, echipele au fost nevoite să se organizeze mai bine prin ritualuri comune (cum ar fi scurte ședințe zilnice sau săptămânale);

Lucrând permanent de acasă, cel mai mult le lipsesc momentele de socializare cu colegii, iar spațiul informal de colaborare este dificil de recreat în mediul online. În starea de incertitudine generală, singurătatea și lipsa interacțiunii informale cu alte persoane sunt doi dintre principalii factori de insatisfacție.

Înurma tuturor acestor studii, eMAG a decis că va trece permanent la un mod de lucru hibrid. Noul mod de lucru le va permite celor peste 3.000 de angajați din sediul central, hub-urile IT și centrele de Customer Care să lucreze cum li se potrivește cel mai bine în funcție de tipul de activitate, într-un mod de lucru hibrid, de acasă și de la birou. Astfel, după ce va trece pandemia, angajații eMAG vor decide, împreună cu managerul lor, cum vor să lucreze: câte zile vor lucra de acasă și câte de la birou, în funcție de nevoile fiecărei echipe. În prezent, ținând cont de restricțiile existente, peste 99% din angajații eMAG din sediile de birouri lucrează în continuare de acasă și vor continua astfel până când condițiile vor permite trecerea în noul mod permanent de lucru hibrid.

„Noi ca echipă eram obișnuiți, la fel ca toți ceilalți, cu lucratul de la birou, care avea părțile lui bune și mai puțin bune. Odată cu pandemia am descoperit destul de brusc lucratul de acasă. La fel ca după orice inițiativă nouă, am vrut să înțelegem mai bine ce se întâmplă și am descoperit că are beneficiile lui, resimțite atât de colegi, vizibile și în rezultatele noastre ca organizație, dar și provocări. Acum, având la dispoziție toate informațiile, am decis să trecem la un mod de lucru în care să luăm ce e mai bun din ambele modele. Astfel le oferim colegilor noștri exact ceea ce își doresc, mai mult timp pentru familie și pasiuni, și, în acelasi timp, mediul din care își pot face treaba foarte bine”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

eMAG mai transmite că își va păstra spațiile existente de birouri și va investi peste 1,5 milioane de euro pentru a reamenaja sediul central într-un spațiu colaborativ și pentru a implementa noi tehnologii care să susțină modul de lucru hibrid. Principala funcționalitate a sediilor va fi aceea de a ajuta oamenii să colaboreze mai bine, așa că numărul sălilor destinate întâlnirilor s-a dublat și vor fi dotate cu tehnologie de ultimă generație pentru a facilita întâlnirile mixte – online & offline – și cu un sistem de rezervare de la distanță a birourilor. Proiectul este realizat împreună cu o firmă de arhitectură, iar discuțiile au început imediat ce s-a conturat tot mai clar ideea că munca de la birou așa cum a fost până în martie 2020 se va schimba.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: