România este cel mai mare exportator de porumb din UE şi al doilea la grâu şi orz în sezonul 2021/22

porumb, agricol Sursa foto: Pixabay

Exporturile de grâu moale din Uniunea Europeană în sezonul 2021/22, care au început la 1 iulie anul trecut, au ajuns la 16,92 milioane de tone până la data de 6 februarie 2022, arată datele publicate marţi de Comisia Europeană, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Conform acestor date, exporturile de grâu ale UE sunt mai mari decât în perioada similară a sezonului trecut, când 16,22 milioane de tone de grâu moale fuseseră exportate până pe 6 februarie 2021.

În rândul statelor membre, Franţa a exportat până acum 4,97 milioane de tone de grâu, urmată de România, cu 4,64 milioane de tone, şi Germania, cu 1,98 milioane de tone. Algeria a fost principala destinaţie pentru grâul din UE, cu 2,58 milioane de tone livrate până acum, în timp ce China şi Egiptul sunt la egalitate, cu 1,64 milioane de tone fiecare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De asemenea, până la data de 6 februarie 2022, exporturile de orz ale UE au ajuns la 5,14 milioane de tone, depăşind nivelul de 4,75 milioane de tone înregistrat în perioada similară a sezonului precedent. Şi în acest caz, Franţa este cel mai mare exportator de orz din UE, cu 2,35 milioane de tone, urmată de România, cu 1,56 milioane de tone. China este de departe principala destinaţie pentru exporturile de orz ale UE, cu 2,09 milioane de tone, urmată de Arabia Saudită, cu aproape 506.000 de tone.

Datele UE mai arată că, de la debutul sezonului 2021/22 şi până în prezent, statele membre UE au exportat 3,48 milioane de tone de porumb, în creştere semnificativă faţă de doar 1,43 milioane de tone în sezonul precedent. La acest capitol, Româna a fost responsabilă pentru cea mai mare parte din exporturile de porumb ale UE, cu 2,61 milioane de tone livrate până acum.

De cealaltă parte, Iranul a fost principala destinaţie a exporturilor de porumb ale UE, cu aproape 905.000 de tone.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ro este, probabil, unul din cei mai mari importatori de cocă congelata zi un mare importator de malai!
    Si faina!
    Cumva ca in 1933!
    Atunci se exporta mult: grane, cherestea, carrne porc, piei brute.
    Aum aproximativ la fel ca in 1933!
    Mare progres!
    🤣🤣🤣🤣

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.