Hotelierii turci intenţionează să compenseze pierderea turiştilor ucraineni orientându-se către pieţele din Serbia, România, Republica Moldova şi Bulgaria, a declarat reprezentantul pe turism al Primăriei Antalya, Osman Ayik, citat de Agerpres.
“Antalya este specială în contextul războiului, pentru că turiştii din Ucraina şi Rusia sunt majoritari aici. Chiar şi în perioada pandemiei turiştii din Ucraina şi Rusia au reprezentat cel mai mare număr dintre vizitatori, aproape 60% din totalul clienţilor noştri în ultimul an. Şi anul trecut Antalya a avut 9 milioane de vizitatori, iar anul acesta ne aşteptăm la acelaşi număr de turişti. Înainte de pandemie în Antalya au venit 16,5 milioane de turişti. Şi în jur de 7 milioane au fost din cele două ţări. Aproape 40% din numărul total de turişti. Doar din Ucraina au venit anul trecut 1,2 milioane de turişti în Antalya, iar din Rusia au venit aproape 4 milioane. Pentru anul acesta suntem destul de sceptici, sperăm să ajungem măcar la nivelul din anul precedent. Vom încerca să compensăm, să ne îndreptăm atenţia către alte pieţe, în special din Europa. Există o piaţă clasică, cum ar fi în Germania, dar vom încerca să ne concentrăm pe Balcani, Serbia, România, Moldova, Bulgaria. Trebuie să compensăm ceea ce am pierdut din Ucraina”, a declarat presei române reprezentantul primăriei Antalya, în cadru unui infotrip organizat de agenţia Paralela 45.
Referitor la turiştii români, Osman Ayik a afirmat că aceştia trebuie să-şi reamintească de Antalya de dinaintea pandemiei, unde găseau condiţii atractive şi preţuri competitive.
“Înainte de pandemie aveam în jur de 100.000 de turişti din România în Antalya. România este printre primele 10 ţări care trimit turişti în Antalya. Acum este greu de estimat ce se va întâmpla în acest an. Încercăm să câştigăm mai mulţi turişti din România pentru că este o piaţă importantă în opinia mea. Turiştii români trebuie să se uite un pic în spate şi să-şi amintească ce înseamnă Antalya ca destinaţie turistică. Noi suntem gata să-i primim pe prietenii români şi trebuie să nu uite că noi le oferim întotdeauna cele mai bune preţuri, comparativ cu alte destinaţii. E o destinaţie sigură, cu hoteluri frumoase, mâncare bună, toate le găsesc aici. Turiştii români sunt importanţi pentru noi ca şi toţi ceilalţi”, a adăugat acesta.