Casa Verde Fotovoltaice. O nouă sesiune de finanțare începe în luna iunie/ Două încercări de lansare au fost eșuate

casa panouri solare fotovoltaice Sursă foto:Pixabay

Românii care vor să își instaleze panouri fotovoltaice prin programul finanțat de stat Casa Verde Fotovoltaice vor putea aplica pentru finanțare începând cu luna iunie, când va demara o nouă sesiune a programului, după cum spune președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu‑Adrian Neculaescu.

„Estimez că undeva în luna iunie va porni programul cu noua metodologie și, după ce programul va porni, ține de instalatori cât de repede vor reuși să instaleze panourile pe fiecare gospodărie în parte. Toare cererile care au fost depuse și vor fi declarate eligibile, AFM le va finanța, chiar dacă va depăși un pic bugetul alocat. Noi am mers pe o contractare de 150%, vom finanța absolut toate cererile care au fost depuse”, a declarat Laurențiu‑Adrian Neculaescu la Antena 3.

Program oprit deja de două ori

Reamintim că AFM a încercat, în 22 decembrie 2021, să lanseze o nouă ediție a programului Casa Verde Fotovoltaice, însă procedura a fost suspendată după ce aplicaţia a funcţionat cu intermitenţe. Atunci, AFM a anunțat ca oprește pe termen nedefinit programul Casa Verde Fotovoltaice, până ce dezvoltă o nouă aplicație.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Fostul președinte al AFM Fülöp Lóránd a declarat pentru Economedia că și-a depus demisia, în contextul eșecului de la lansarea programului Casa Verde Fotovoltaice, însă Tánczos Barna, ministrul Mediului, nu i-ar fi acceptat-o. Ulterior, Lóránd a fost mutat la altă instituție. Citește aici povestea despre eșecul lansării Casa Verde Fotovoltaice

Și în anul 2019 Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost oprit la numai șase ore după ce a fost lansat, pe fondul suspiciunilor de fraudă la înscrierea unor dosare.

Suspiciunile au venit după ce, în prima zi de înscriere, o singură firmă de instalatori din Oltenia a reuşit performanţa de a înregistra 2.700 de aplicaţii în doar câteva ore, mai mult decât aplicaţiile depuse în oricare dintre celelalte şapte regiuni. Înregistrarea atât de multor dosare într-un mod corect, în numai câteva ore, este foarte puţin probabilă, având în vedere că o singură persoană nu poate încărca mai mult de 4 dosare într-o oră.

AFM a sesizat atunci organele abilitate. Programul a continuat însă, toate dosarele înscrise atunci fiind luate în calcul la finanțare.

Finanțare de până la 20.000 de lei

Prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) acordă facilităţi de finanţare de panouri solare în limita sumei de 20.000 lei şi respectiv de 25.000 de lei în cazul locuinţelor izolate.

Cheltuielile care pot fi acoperite cu aceşti bani sunt: cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric); cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice); TVA aferentă cheltuielilor eligibile. Suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului. De exemplu, în situaţia unei investiţii cu valoarea totală de 22.230 lei, finanţarea acordată este de 20.000 lei, iar contribuţia proprie a persoanei fizice este de 2.230 lei.

În detaliu, cheltuieli eligibile în cadrul programului:

a) cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susținere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ;

b) cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice;

c) TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final şi Autoritate.

Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita procentului stabilit prin dispoziția președintelui AFM, raportat la sumele alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul.

Aprobarea finanțării

Administrația Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii și introduse de instalator în aplicația informatică și  publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate.

Eliminarea ATR – ului

Eliminarea obligativității prezentării Avizului tehnic de racordare, rămânând obligația depunerii certificatului de racordare.

Semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă și implementarea proiectelor

Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanțare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalația și încheiate formalitățile privind recepția sistemului de panouri fotovoltaice și obținerea certificatului de racordare.

Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM, pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Cejegori. Se plimba zeci de mii de oameni după acte și nu își pot face planuri din cauza a câțiva tâmpiți. Acum ormeaza o alta tura de plimbări pe la ghișee după chitanță la chitanță.

  2. Programul din 2021 nu a fost anulat complet, ci într-adevăr aplicația unde trebuiau încărcate dosarele solicitanților a cedat, iar data de înscriere efectivă a dosarelor a fost amânată de 2 ori, urmând ca în final să fie înscrise cu succes toate dosarele solicitanților în luna ianuarie 2022.

    Ar fi idea ca presa să nu mai transmită informații după ureche și să fie mai conciși în exprimare.

  3. … și defapt nu vor putea “aplica pentru finanțare începând cu luna iunie”, conform spuselor dumneavoastră, ci declarația oficială a menționat că se va publica metodologia în iunie.

    Metodologia va prevedea documentele necesare edițiilor din 2022, cât și perioada de depunere a dosarelor.

  4. Bună ziua. Aș dorii și eu să mă înscriu în acest program .ce trebuie să fac? Vă mulțumesc. Nr.meu de telefon este 0769246136.

  5. Bună ziua,
    Doresc și eu să mă înscriu în program.
    Mulțumesc frumos.

  6. va rog,
    dosarele depuse in decembrie 2021 si icarcate de catre instalatorii autorizati in ianuarie 2022 vor mai fi analizate/aprobate?
    multumesc.

  7. Nu se poate ptr omul de rind sa acceseze proramul casa verde tot cine are bani astea sint vise ptr noi

  8. Buna ziua.
    Ma tot intreb eu așa câteodată ganditor la câte acte, chitanțe, drumuri de facut ( de catre clientul final ) pentru toată documentația respectiva cand : ai contract cu cei de la lumină, impozit plătești la primărie, locuinta este înregistrată in sistem cand se poate face o simplă cerere la primăria unde este inregistrata locuința si de acolo sa plece toate documentele catre toate institutiile aferente.
    Dar cum la noi ,, las ‘ mă că merge și așa ” românul lasă capul plecat si incepe cu SĂRUT MÂNA….. ȘTIȚI DACĂ SE POATE DORESC ȘI EU…..
    Noi nu putem simplifica această activitate, de aceea oamenii așteaptă si așteaptă cate 1 an sau poate 2 ani sa se vadă cu panourile montate si in funcțiune.
    Presa ar putea da o mana de ajutor spre bine nu doar publicitate ca dee este sufletul comertului.
    Să punem mana si sa simplificam acest proces anevoios de a achiziționa sau a beneficia de panourile astea mult dorite.
    Cu scuzele de rigoare nu am nici o intentie de a deranja pe cineva dar mi am expus parerea.
    Va mulțumesc pentru înțelegere.

    • Sunt perfect de acord cu dvs. si ar trebui sa facem ceva impreuna cu televiziunea, radioul , presa si sa punem presiune pe acest sistem oligahic din Romania .

    • Buna ziua , cu tot respectul sunt de acord cu ce spune-ti dar noi trebuie sa punem piciorul in prag odata pentru ca ne-am cam saturat de acesti mincinosi care ne duc cu presul de 32 de ani ! care nu stiu altceva decat sa mulga statul de bani si sa isi vada de interesele lor !!!

  9. As Dori si eu SA intru in program casa verde SA ma inscriu va rog SA ma indrumati va multumesc

  10. Domnilor as dori si eu acelasi lucru , sa intram in normalitate pentru ca este normal sa avem de toate , sa ne fie mai bine la toti si sa se termine odata cu miloaga si cu inscrierile , cu umblatura , cu spaga si cu sarut mana .
    Ma intreb cad o sa se destepte Romanul in aceasta tara , sa nu mai fim condusi de incompetenti care neglijeaza populatia ,pensionarii , contribuabilul ; pe acei care ne conduc nu ai intereseaza decat propriile lor beneficii , salarii mari , beneficii materiale , afaceri pentru ei si apropiatii acestora promitand ca va vom da , vom face mintind mereu si sa ne dea cu portia din banii nostri dupa ce ei si-au umplut conturile ne spun ca nu mai sunt bani !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.