Românii care vor să își instaleze panouri fotovoltaice prin programul finanțat de stat Casa Verde Fotovoltaice vor putea aplica pentru finanțare începând cu luna iunie, când va demara o nouă sesiune a programului, după cum spune președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu‑Adrian Neculaescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Estimez că undeva în luna iunie va porni programul cu noua metodologie și, după ce programul va porni, ține de instalatori cât de repede vor reuși să instaleze panourile pe fiecare gospodărie în parte. Toare cererile care au fost depuse și vor fi declarate eligibile, AFM le va finanța, chiar dacă va depăși un pic bugetul alocat. Noi am mers pe o contractare de 150%, vom finanța absolut toate cererile care au fost depuse”, a declarat Laurențiu‑Adrian Neculaescu la Antena 3.

Program oprit deja de două ori

Reamintim că AFM a încercat, în 22 decembrie 2021, să lanseze o nouă ediție a programului Casa Verde Fotovoltaice, însă procedura a fost suspendată după ce aplicaţia a funcţionat cu intermitenţe. Atunci, AFM a anunțat ca oprește pe termen nedefinit programul Casa Verde Fotovoltaice, până ce dezvoltă o nouă aplicație.

Fostul președinte al AFM Fülöp Lóránd a declarat pentru Economedia că și-a depus demisia, în contextul eșecului de la lansarea programului Casa Verde Fotovoltaice, însă Tánczos Barna, ministrul Mediului, nu i-ar fi acceptat-o. Ulterior, Lóránd a fost mutat la altă instituție. Citește aici povestea despre eșecul lansării Casa Verde Fotovoltaice

Analize Economedia

studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat

Și în anul 2019 Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost oprit la numai șase ore după ce a fost lansat, pe fondul suspiciunilor de fraudă la înscrierea unor dosare.

Suspiciunile au venit după ce, în prima zi de înscriere, o singură firmă de instalatori din Oltenia a reuşit performanţa de a înregistra 2.700 de aplicaţii în doar câteva ore, mai mult decât aplicaţiile depuse în oricare dintre celelalte şapte regiuni. Înregistrarea atât de multor dosare într-un mod corect, în numai câteva ore, este foarte puţin probabilă, având în vedere că o singură persoană nu poate încărca mai mult de 4 dosare într-o oră.

AFM a sesizat atunci organele abilitate. Programul a continuat însă, toate dosarele înscrise atunci fiind luate în calcul la finanțare.

Finanțare de până la 20.000 de lei

Prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) acordă facilităţi de finanţare de panouri solare în limita sumei de 20.000 lei şi respectiv de 25.000 de lei în cazul locuinţelor izolate.

Cheltuielile care pot fi acoperite cu aceşti bani sunt: cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric); cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice); TVA aferentă cheltuielilor eligibile. Suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului. De exemplu, în situaţia unei investiţii cu valoarea totală de 22.230 lei, finanţarea acordată este de 20.000 lei, iar contribuţia proprie a persoanei fizice este de 2.230 lei.

În detaliu, cheltuieli eligibile în cadrul programului:

a) cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susținere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ;

b) cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice;

c) TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final şi Autoritate.

Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita procentului stabilit prin dispoziția președintelui AFM, raportat la sumele alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul.

Aprobarea finanțării

Administrația Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii și introduse de instalator în aplicația informatică și  publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate.

Eliminarea ATR – ului

Eliminarea obligativității prezentării Avizului tehnic de racordare, rămânând obligația depunerii certificatului de racordare.

Semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă și implementarea proiectelor

Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanțare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalația și încheiate formalitățile privind recepția sistemului de panouri fotovoltaice și obținerea certificatului de racordare.

Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM, pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare.