Daniel Dines, co-fondator și CEO UiPath, afirmă, într-un mesaj obținut de Economedia, că ziua de astăzi marchează o etapă majoră pentru UiPath, după ce compania s-a listat la bursă pe New York Stock Exchange, și susține că acesta este „începutul unei călătorii”, compania urmând să continue să se concentreze pe extinderea automatizării la scară largă.
Declarația integrală a lui Daniel Dines, transmisă Economedia:
„Ziua de astăzi marchează o etapă majoră pentru UiPath. În urmă cu șase ani, compania noastră era formată din 10 persoane care lucrau într-un mic apartament din București. Acum, suntem o afacere multinațională care operează în aproape 30 de țări și una dintre companiile de enterprise software cu cea mai rapidă creștere din istorie. Sunt, de asemenea, incredibil de mândru că suntem prima companie născută în România care se listează la bursă pe New York Stock Exchange.
Privesc cu modestie la creșterea noastră rapidă și extraordinară, care a fost făcută posibilă de către angajații noștri, de investitori, de consilieri, de parteneri și de cei peste 7.900 de clienți – toți împărtășind viziunea noastră de a descătușa creativitatea și ingeniozitatea umană, prin intermediul Fully Automated Enterprise™ – o organizație complet automatizată – și sprijinind angajații cu ajutorul automatizării.
Vreau neapărat să aduc un omagiu special angajaților UiPath, care întruchipează valorile companiei noastre în fiecare zi și care au lucrat neobosit pentru a face misiunea și viziunea noastră o realitate. Le voi fi recunoscător pentru totdeauna pentru hotărârea, inovația și modestia lor.
Deși ziua de astăzi marchează un nou capitol în povestea UiPath, suntem încă la începutul unei călătorii de mai mulți ani către fully automated enterprise – o organizație complet automatizată. Vom continua să ne concentrăm pe extinderea automatizării la scară largă, astfel încât să putem elibera oamenii de munca repetitivă și să deblocăm cu adevărat potențialul uman la scară largă”.
La ora 10:51 ET, după deschiderea Bursei de la New York, acţiunile se tranzacţionau între 62 şi 64 dolari, în creştere cu 14% faţă de intervalul de preţ vizat cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO). Producătorul de software a reuşit să vândă 23,89 milioane acţiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune, şi a strâns 1,34 miliarde de dolari.
Acţiunile UiPath sunt tranzacţionate la New York Stock Exchange (NYSE) sub simbolul „PATH”.
UiPath, companie care numără printre acţionari nume precum Accel, Coatue, Dragoneer, IVP and Sequoia, utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane.
Oferta publică iniţială a celor de la UiPath vine pe fondul unei explozii a listărilor companiilor din sectorul tehnologiei, în condiţiile în care start-up-urile vor să profite de cererea mare a investitorilor pentru noi acţiuni, cu ritm de creştere mare, în sectorul tehnologiei.
Înfiinţată în România, în anul 2005, sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 ianuarie 2021, UiPath a înregistrat pierderi de 92,40 milioane de dolari, mai reduse decât pierderile din anul anterior, de 519,90 milioane de dolari. Veniturile au urcat la 607,60 milioane de dolari, de la 336,2 milioane de dolari.
În prezent, UiPath vrea să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara recent că actualii clienţi ai UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.
În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul general în SUA.