România va închide anul agricol 2021/2022 cu o producţie stabilă, care va aduce şi un excedent de export, chiar dacă nu va obţine cantităţile de cereale de anul trecut, a declarat pentru Agerpres ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.
“Culturile aş putea să le cataloghez ca fiind bune în prezent. Evident, sunt diferenţe de la regiune la regiune şi sunt şi situaţii, mai ales în estul ţării, unde a plouat mai puţin şi pe alocuri culturile nu arată foarte bine. (…) Eu cred că vom închide anul agricol 2021/2022 cu o producţie stabilă, care ne va aduce şi un excedent de export, dat fiind faptul că producem în general mult mai mult decât avem nevoie”, a subliniat Chesnoiu.
Acesta a susţinut că producţiile din acest an nu vor fi la nivelul anului 2021, “un an de altfel aproape de perfecţiune”, atât din punct de vedere climateric, cât şi din punct de vedere al stabilităţii nivelului de inputuri şi al nivelului de costuri de înfiinţare a culturilor.
Întrebat dacă poate estima un nivel al producţiei de cereale din acest an, ministrul a răspuns: “E o distanţă foarte mare până la recoltat, se schimbă datele de la zi la zi”.
“Niciodată n-o să mă auziţi că fac estimări până când nu închidem oficial campania. Noi nu lucrăm cu estimări, producţia se măsoară în cantităţi finale, pentru că poţi să te trezeşti astăzi să estimezi ceva şi mâine să te trezeşti, doamne fereşte, cu fenomene meteo pe care n-aveai cum să le prevezi. Eu repet că va fi o producţie stabilă, nu cu diferenţe foarte mari faţă de anul trecut”, a adăugat şeful MADR.
În opinia sa, zonele agricole cu cele mai mari probleme sunt cele din estul ţării, Vaslui, Bârlad, Iaşi, unde a plouat mai puţin, dar şi zona Bărăganului.
“Acum au venit ploile, au căzut cantităţi bune de apă, dar trebuie să vedem până la final. Nu se ştie dacă nu ne trezim cu o perioadă în iulie numai cu temperaturi foarte mari. Dar, ceea ce este foarte important, este că această perioadă instabilă pentru majoritatea statelor la nivel internaţional, în România va fi caracterizată, cred eu, de stabilitate şi asta, pe de o parte, ca urmare a nivelului stabil al producţiilor, iar de partea cealaltă a programelor de sprijin pe care le-am acordat fermierilor. Nu în ultimul rând, chiar dacă, cumva, costul de producţie a crescut şi nivelul preţurilor veniturilor fermierilor a crescut şi probabil va compensa aceste costuri”, a explicat Chesnoiu.
Potrivit acestuia, este foarte importantă pregătirea anului agricol 2022/2023, pentru că va fi o presiune mare la nivel internaţional pe materiile prime agricole.
“Am venit cu atragerea unor fonduri din alte surse, destinate altor domenii de activitate, către agricultură, către fermieri, către industria alimentară românească, astfel încât să putem să majorăm sprijinul pe care îl acordăm fermierilor noştri. Dau un exemplu: acele microgranturi şi granturi de capital de 300 de milioane de euro. Evident, nevoia este mult mai mare, dar am adus aceste 300 de milioane către sectorul agroalimentar. Facem eforturi să majorăm suma alocată. Sunt în discuţii cu domnul ministru Boloş (Marcel Boloş – ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene n.r.) să vedem dacă reuşeşte să identifice alte surse de finanţare prin care să putem să direcţionăm către cei care au depus în sesiunea de microgranturi şi granturi de capital de lucru tocmai încheiată”, a adăugat el.
De asemenea, ministrul a reamintit de parteneriatul semnat cu Ministerul Energiei pe componenta Fondului de Modernizare, respectiv ca o parte din acest fond să fie direcţionată către fermieri şi industria alimentară românească în vederea asigurării independenţei energetice.
Producţia de cereale boabe a României a depăşit anul trecut 27,79 milioane de tone, în creştere cu 9,637 milioane de tone peste nivelul anului 2021, când a totalizat 18,153 milioane de tone.
Pe de altă parte, regiuni întregi sunt afectate de secetă, se plâng fermierii. Agricultura din județele Moldovei este în moarte clinică din cauza secetei, avertiza în urmă cu o zi asociație Forța Fermierilor din regiune. Agricultorii se plâng că 2022 este un an chiar mai dificil decât 2020 și că în acest moment unii fermieri recoltează sub o tonă de grâu la hectar.
Vezi și: