În timp ce consumatorii suportă povara prețurilor aproape record la carburanți, Exxon Mobil anunță că profiturile din activitatea de rafinare au crescut cu până la 5,5 miliarde de dolari, în al doilea trimestru al acestui an, datele semnalând un sezon de profituri excepționale pentru sectorul de producție de carburanți, scrie Bloomberg.
Marjele de rafinare tot mai mari au adăugat până la 4,6 miliarde de dolari în timpul celui de-al doilea trimestru, în timp ce valoarea derivatelor nedecontate a adus până la 900 de milioane de dolari în plus, a declarat vineri compania cu sediul Texas. Între timp, creșterea prețurilor la petrol și gaze naturale a sporit rezultatele cu până la 3,3 miliarde de dolari.
Prețurile ridicate la pompă intensifică tendințele inflaționiste mai largi și cresc presiunea asupra liderilor politici pentru a-i proteja pe consumatori prin cadouri, cum ar fi suspendarea taxelor pe combustibil. Luna trecută, președintele american Joe Biden a criticat profiturile Exxon, acuzând compania că face „mai mulți bani decât Dumnezeu” într-o perioadă în care consumatorii suferă.
Profiturile uriașe ale Exxon „sunt în mare parte rezultatul subinvestițiilor făcute de mulți din industria energetică în ultimii ani”, a declarat prin e-mail purtătorul de cuvânt al companiei, Casey Norton. Compania a investit în noi surse de aprovizionare în timpul pandemiei, în ciuda faptului că a suferit pierderi de 22 de miliarde de dolari în 2020, a precizat el.
Exxon are cea mai mare amprentă de rafinare dintre marile companii petroliere, într-o perioadă de creștere a marjelor în întreaga lume, din cauza cererii ridicate de benzină și motorină și a lipsei de instalații pentru a le produce. Lumea a pierdut aproximativ 3 milioane de barili din capacitatea zilnică de rafinare atunci când pandemia Covid-19 a redus consumul, iar aprovizionarea cu combustibil a fost și mai mult tensionată de controalele la export ale Chinei și de sancțiunile impuse Rusiei.
Prețurile ridicate ale produselor și marjele de rafinare „vor rămâne ridicate pentru o perioadă de timp” și cel puțin până în prima jumătate a anului viitor, scrie într-o notă Alastair Syme, analist la Citigroup Inc.
Exxon a investit aproape 120 de miliarde de dolari în proiecte de capital între 2017 și 2021, mai mult decât dublu față de ceea ce a câștigat, a spus Norton. „Am făcut acest lucru pentru a răspunde cerințelor energetice ale societății și, de fapt, investim mai mult decât orice altă companie americană pentru a crește producția de petrol și gaze naturale”, porrivit lui.