Se apreciază dolarul american, valoare tradiţională de refugiu în perioade de turbulenţe

Dolari americani pixabay.com

Dolarul american, valoare tradiţională de refugiu în perioade de turbulenţe, s-a apreciat luni, ajungând aproape de paritatea cu moneda euro, afectată de posibilitatea unei întreruperi a aprovizionării Europei cu gaze naturale din Rusia, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Investitorii evită activele considerate riscante şi preferă moneda americană, care în jurul orei 12.10 GMT s-a apreciat cu 0,92% ajungând până la un curs de 1,0093 dolari pentru un euro, după ce anterior a cunoscut o creştere de peste 1%.

În aceste condiţii se pare că revenirea înregistrată vineri de moneda euro nu a fost una de durată.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Grupul rus Gazprom a demarat luni lucrările de mentenanţă la cele două ramuri ale gazoductului Nord Stream-1, prin care pompează o mare cantitate din gazele sale livrate în Germania, precum şi în alte mai multe ţări din Occident. Chiar dacă aceste lucrări erau programate de multă vreme, ele alimentează totuşi îngrijorările cu privire la o posibilă oprire completă a livrărilor de gaze ruseşti.

În SUA, cifrele publicate vineri privind locurile de muncă create de economia americană în luna iunie, care s-au dovedit a fi peste estimările analiştilor, au consolidat opinia că Rezerva Federală americană îşi permite să continue să majoreze dobânzile pentru a lupta împotriva inflaţiei.

Cu toate acestea, analiştii băncii elveţiene UBS sunt de părere că tendinţa de apreciere a dolarului în raport cu alte valute nu va putea continua, deoarece politica monetară va începe să se resimtă asupra creşterii economiei americane. “Noi îi sfătuim pe investitori să nu se poziţioneze pe o continuare a creşterii dolarului, ci să privilegieze francul elveţian ca valoare de refugiu”, a spus Mark Haefele, analist la UBS.