Rata anuală a inflaţiei în Spania a urcat în iulie la 10,8%, ca urmare a majorării preţurilor la alimente, electricitate, îmbrăcăminte şi încălţăminte, marcând nivelul cel mai ridicat începând din septembrie 1984, conform datelor preliminare publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică, citate de agenţia EFE, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Dacă aceste date vor fi confirmate în 12 august, ar indica o creştere a inflaţiei de şase zecimi, în iunie rata inflaţiei fiind de 10,2%, şi cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 38 de ani.

Această evoluţie se datorează scumpirii alimentelor şi băuturilor non alcoolice şi electricităţii, precum şi reducerilor mai mici la îmbrăcăminte şi încălţăminte, toate acestea în pofida scăderii preţurilor la carburanţi.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Surse din Ministerul spaniol al Economiei consideră că inflaţia „este un fenomen global şi una dintre principalele consecinţe ale tensiunilor geopolitice”, care generează „o majorare continuă a preţurilor la energie, în special la gaze, şi, de asemenea, a preţurilor la alimente”.

Inflaţia îşi menţine tendinţa de creştere începută în martie 2021 şi care a fost întreruptă doar în ianuarie, când s-a moderat cu 4 zecimi, până la 6,1%, şi în aprilie, când a scăzut cu un punct şi jumătate, până la 8,3%.

Dacă sunt eliminate elementele mai volatile din coşul de cumpărături, inflaţia de bază s-a situat la 6,1%, tot cu şase zecimi peste nivelul din iunie. În cazul în care această cifră va fi confirmată, va fi cea mai ridicată începând din 1993, subliniază INE.

În ceea ce priveşte evoluţia lunară, preţurile de consum au scăzut cu 0,2 % comparativ cu iunie, conform datelor preliminare.

Indicele preţurilor de consum armonizat (IPCA, care permite să se realizeze comparaţii cu alte ţări europene) s-a situat la 10,8%, cu opt zecimi peste cel din luna anterioară. În rata lunară, variaţia a fost de – 0,5%.