Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat marţi că a aprobat un împrumut de 20 de milioane de euro către Agricover Credit IFN, un creditor agricol nebancar, pentru a susţine investiţiile şi nevoile de finanţare a capitalului de lucru ale fermierilor, informează un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Împrumutul face parte din Cadrul de Rezilienţă şi Mijloace de Subzistenţă al BERD, în valoare de două miliarde de euro, cadru ce are ca scop susţinerea ţărilor şi companiilor afectate de războiul asupra Ucrainei.

Ţările vecine României, Ucraina şi Rusia, sunt ambele mari producătoare de cereale, iar preţul grâului, care era cu aproape 50% peste media din 2017-2021 în februarie, când Rusia a invadat Ucraina, a crescut constant de la începutul războiului. După recolte slabe, pandemia de Covid-19 şi problemele legate de lanţul de aprovizionare exacerbate de război, stocurile globale de cereale au fost cu peste 30% sub media ultimilor cinci ani.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

România a atins o producţie agricolă record în 2021 şi are o capacitate semnificativă de producţie de cereale şi seminţe oleaginoase. În timp ce fermierii români se confruntă cu o creştere a preţurilor materiilor prime şi a facturilor la energie, această producţie record, împreună cu preţurile ridicate de vânzare şi cererea internaţională de culturi mai mare, se combină pentru a sprijini fermierii locali să se adapteze mediului actual.

Agricover Credit IFN lucrează cu peste 4.700 de fermieri din România. Este o subsidiară a Agricover Holding, care oferă fermierilor servicii financiare şi de agrobusiness printr-un model de afaceri bine integrat, centrat pe satisfacerea nevoilor esenţiale ale fermierilor. Compania, client BERD din 2018, este deţinută integral de către Agricover Holding S.A., un jucător major în sectorul agricol românesc, cu peste 20 de ani de activitate, în care BERD este acţionar.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu.

În România, unde este un investitor major, BERD se concentrează asupra finanţării infrastructurii, creşterii productivităţii şi consolidării sectorului financiar. Până în prezent, BERD a investit aproape 9,7 miliarde de euro în 488 de proiecte în România.