Ungaria le acordă rușilor de la Rosatom licență pentru două noi reactoare la centrala atomică de la Paks

paks nuclear plant Foto: power-technology.com

Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a acordat licenţă de construcţie pentru două noi reactoare la centrala atomică de la Paks, care sunt construite de grupul rus Rosatom, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii ’80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi. Conform calendarului iniţial, construcţia urma să înceapă în 2018 pentru ca prima unitate să fie finalizată în 2025.

În pofida întârzierilor semnificative, contractul acordat fără licitaţie grupului rus de stat Rosatom este dat ca exemplu al legăturilor strânse dintre premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Iniţial, proiectul a fost întârziat de o procedură îndelungată de evaluare derulată de Uniunea Europeană şi concentrată pe modalitatea de finanţare.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a anunţat joi seara pe site-ul său că actuala centrală nucleară de doi Gigawaţi de la Paks poate fi extinsă cu două noi reactoare, în aşteptarea noilor licenţe.

Energia nucleară nu este supusă sancţiunilor UE.

Planurile pentru cele două noi reactoare nucleare servesc intereselor strategice ale Ungariei, a afirmat în mai ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, după întâlnirea cu conducerea Rosatom.

Conform acordului semnat în 2014 între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046, cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% şi 4,9%, notează Reuters.