8% dintre bulgari își primesc întregul salariu într-un plic, 54% îl primesc integral prin transfer bancar, iar 27% – parțial prin transfer bancar și parțial în mână. Acest lucru este demonstrat de datele din studiul special de piață pentru tranzacții Digital Payment Index 2021, pe care Mastercard l-a realizat pentru prima dată în Bulgaria. Studiul acoperă ultimul an calendaristic și șapte piețe comparabile – pe lângă Bulgaria, acestea sunt Austria, Croația, Grecia, România, Ungaria și Serbia, iar compania promite că îl va realiza în fiecare an, scrie 24Chasa, citată de Rador.
Raportul mai relevă că pătrunderea cardurilor bancare în țară este mare, iar numărul de carduri active în Bulgaria este de aproximativ 5,7 milioane (76% din totalul cardurilor emise). Deloc surprinzător, se dovedește că în continuare consumatorul bulgar folosește în mare parte carduri de debit în loc de carduri de credit, 84% din toate cardurile emise fiind carduri de debit. Metodele impuse de mulți ani, precum plata contactless la un terminal POS și transferul bancar, sunt bine cunoscute de 87% dintre bulgari. Tehnologiile noi și încă alternative care au intrat pe piață în ultimii ani, precum portofelele mobile și plata cu dispozitive portabile (ceas inteligent, brățară etc), sunt cunoscute doar de 42% dintre bulgari.
În ceea ce privește metodele de plată online, rezultă că plata prin introducerea manuală a detaliilor cardului este mai cunoscută (74%) decât utilizarea Card on File – 63%. În același timp, 66% dintre utilizatorii online activi profită de confortul serviciului de pre-salvare a datelor cardului. Plata ramburs rămâne metoda preferată pentru achizițiile online (58%). Cu toate acestea, plata cu cardul – la livrare sau online – este metoda de plată mai des aleasă la cumpărături, comparativ cu plata în numerar – 40% plătesc cel mai adesea online cu cardul și 15% – la livrare, la un terminal POS. Doar 2% folosesc un portofel mobil pentru a plăti.
În Bulgaria, se raportează cel mai mic procent de consumatori care fac cumpărături online. Cu toate acestea, este de așteptat ca numărul de tranzacții online să crească semnificativ în următorii ani, odată cu introducerea de soluții care cresc securitatea, confortul și viteza, cum ar fi tranzacțiile cu un token și capacitatea de a finaliza în siguranță o comandă Click to Pay.