Sistemul Național de Gaze, aproape de alertă, în această dimineață. UPDATE Precizările Transgaz

Moldovagaz Sursa/Moldovagaz Facebook

Atât de multe gaze erau în Sistemul Național de Transport, în această dimineață, la ora 07.00, încât acesta a intrat în starea de pre-alertă, foarte aproape de alertă. Potrivit datelor interactive Trasnsgaz (operatorul SNT), 82 de milioane de metri cubi circulau prin SNT, de unde starea de prealertă începea de la 78 de milioane de metri cubi (zona portocalie din FOTO). În fapt, la 83 de milioane de metri cubi, începe starea de alertă, când cantitatea de gaze pune o presiune exagerată pe gazoducte, cu riscul aferent de accident. UPDATE Transgaz, operator tehnic al sistemului naţional de transport, a confirmat situația pentru Economedia, explicând faptul că, pe de o parte consumul de gaze este la un nivel foarte mic, iar importurile s-au dublat, în timp ce exporturile au rămas la același nivel. Explicațiile integrale, la finalul articolului.

La ora 12.00, cantitatea de gaze transportată scăzuse semnificativ, până la 80,5 milioane de metri cubi, SNT intrând în zona „normală” de funcționare. Reglarea sistemului ar putea fi pusă pe seama faptului că gazele în surplus au fost stocate în depozite. Astfel, 16 milioane de metri cubi sunt depozitate azi în subteran, cu mult mai mult decât media ultimelor săptămâni, când doar 10-11 milioane de metri cubi se stocau. Este posibil ca aceasta să fi fost soluția găsită de Dispecerul Național de Gaze, care este în subordinea Trasngaz, pentru a reduce presiunea din conducte.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Cât despre motivele acestei cantități neobișnuit de mare de gaze din sistem, sunt mai mulți factori, care s-au suprapus: importul este mare, firmele care aduc gaze din Rusia, via Turcia și Bulgaria, au contracte în derulare cu Gazprom de tip „take or pay”, așa că au adus gaze conform notificărilor din trecut – 7 milioane de metri cubi, azi, spre exemplu. Media ultimelor săptămâni era cam de 5 milioane metri cubi. Însă cantitățile aduse nu și-au găsit cumpărător local, pentru că vremea este caldă și o bună parte din industrie este închisă, din cauza condițiilor de piață. În al doilea rând, și exportul către Ungaria este scăzut (în fapt doar un tranzit de gaze) – doar 2,4 milioane de metri cubi, de la 4-5 milioane, în săptămânile trecute. La o producție constantă de 24 – 24,7 milioane de metri cubi, avem azi un surplus de gaze de 5-6 milioane de metri cubi față de media ultimelor săptămâni. Or, tocmai aceasta este cantitatea care intră suplimentar în depozite, tocmai pentru a se face acest reglaj al sistemului.

România stochează acum de nevoie, pentru că gradul de umplere al depozitelor este unul mare – 86% din total, potrivit datelor AGSI, la 1 octombrie, România avea înmagazinate echivalentul a 18,2 TWh de gaze, adică 86% din capacitatea de stocare. Media Uniunii Europene este de 88%, dar, suplimentar față de alte țări europene, România are și producție curentă. În lipsa unei obligații, fie ea europeană sau a autorităților locale, furnizorii nu vor să stocheze mai multe gaze decâat au strict ei nevoie, pentru că acestea sunt mai scumpe decât cele din producția curentă sau chiar de import, pentru că poartă și componenta-tarif de înmagazinare. Prin urmare, stocarea mare de azi este doar de nevoie.

România stochează gaze în depozitele Romgaz și Depogaz (ENGIE), are producție curentă de la Romgaz, Petrom și Black Sea Oil&Gas (în Marea Neagră) și importă, încă, gaze rusești prin TurkStream.

Răspunsul Transgaz:

În perioada 01-02 octombrie 2022 (zile de weekend), consumul de gaze naturale a fost foarte mic, odată datorită faptului că au fost zile libere coroborat cu oprirea consumului de la centrala de la Brazi.

De asemenea, raportat la ultima zi din luna septembrie, volumele de gaze importate în zilele de 1 și 2 octombrie s-au dublat, în condițiile în care volumele exportate au rămas aproximativ la aceeași valoare.

În aceste condiții, utilizatorii de sistem au nominalizat întreg surplusul de gaze disponibile către depozitele de înmagazinare. Având în vedere că în perioada în care ne aflam, gradul de umplere al depozitelor este peste 86%, acestea nu au putut prelua întreaga cantitate nominalizată în depozitele de înmagazinare. Acest fapt a condus la creșterea Line-pack-ului SNT, care pentru o scurtă perioadă (aproximativ 10 ore), s-a situat în zona de prealertă. Cu toate acestea, nu au fost probleme de operare în SNT, siguranța SNT nefiind niciun moment afectată. Începând cu ora 11 a.m. a zilei de 03.10. 2022, SNT a revenit în starea normală de funcționare.

Așa cum s-a precizat în prima parte a răspunsului, volumele nominalizate spre înmagazinare au fost foarte mari (datorita consumului mic și surselor suplimentare), acestea depășind cele 16 mil mc/zi cât au putut fi înmagazinate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: