Adrian Vascu, ANEVAR: Impozitul pe locuințe ar putea crește cu 50% dar și mai mult, pe noua formulă de calcul

imobiliar, locuinta, prima casa Sursa foto: FNGCIMM

Noua modalitate de impozitare pe proprietate, decisă de coaliție, ar putea duce la creșteri de 50% dar și mai mari ale impozitului pe locuință, este de părere vicepreședintele Asociației Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR).

Reamintim că impozitele pe proprietate vor crește cu până la 50% de anul viitor, decizia fiind luată în coaliția de guvernare, a transmis miercuri premierul Nicolae Ciucă. (Detalii, AICI)

În iulie, Guvernul a decis să modifice impozitarea proprietăților începând cu 1 ianuarie 2023. Astfel, Executivul a decis că se va trece de la impozitul în funcție de zonă și materialele de construcție folosite la impozitul pe valoarea proprietății stabilită în funcție de grila notarială. Proiectul a fost adoptat de Guvern și acum este în dezbatere în Parlament, unde pot fi aduse modificări.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cu toate acestea, la un loc, notarii, evaluatorii autorizați și primarii au avertizat în ultimele luni că măsura va duce la un blocaj și la imposibilitatea ca autoritățile locale să calculeze și să colecteze impozitele locale.

Așadar, acum, autoritățile vor să renunțe la calcularea impozitelor după grila notarială. Astfel, Ministerul Finanțelor a pregătit un nou mecanism, astfel încât impozitarea locuințelor să se facă după algoritmul folosit și astăzi, dar la valori majorate cu circa 50%, după cum scria profit.ro. Acest amendament era semnat chiar de Ministerul Finanțelor.

Conform lui Adrian Vascu, s-a revenit la intervalele din care se pot selecta cotele de impozitare: 0,08%-0,2% pentru clădirile rezidențiale și 0,2%-1,3% pentru clădirile nerezidențiale.

S-a menținut ideea modului de calcul a impozitelor, dar s-au modificat valorile utilizate în calculele aferente acestuia.

Astfel, valoarea de pornire care era 1.000 lei/mp a devenit 1.500 lei/m și la fel se consemnează o creștere de cca 50% la toate elementele de calcul.

„Rezultă, așadar, că există premizele că începând cu 1 ianuarie 2023 valorile impozabile să crească cu cca 50%”, subliniază Adrian Vascu.

Reamintim că impozitul rezultă după ce noile valori impozabile se înmulțesc cu cotele de impozitare stabilite de către consiliile locale.

Însă conform lui Vascu, dacă se va modifica nivelul cotelor de impozitare, în sensul diminuării, atunci e posibil ca impozitul să nu crească în același ritm ca valoarea impozabilă.

Însă, acolo unde cotele de impozitare nu erau la nivel maxim (de exemplu, Timișoara) și se decide creșterea acestora, este posibil ca impozitul să crească cu mai mult de 50%, mai afirmă vicepreședintele ANEVAR.

Referitor la clădirile nerezidențiale, valoarea impozabilă se va referi la clădire și terenul aferent și nu distinct la clădiri și teren, cum se realiza până în prezent.

În acest sens, contribuabilii cărora le-au expirat cei 5 ani de la ultima reevaluare, vor solicita un raport de evaluare, la începutul anului 2023, în care evaluatorii autorizați vor include și valoare terenului aferent clădirii.

Ca să luăm un exemplu, pentru spații comerciale aflate la parter de bloc, în număr de 20, care în anul 2017 aveau o valoare impozabilă de cca 7.450 mii lei, după noul sistem propus, incluzând și aportul valorii terenului, valoarea impozabilă poate deveni cca 15.543 mii lei. Creșterea rezultată este o dublare a valorii impozabile.

„Dacă vor rămâne aceleași cote de impozitare, în acest caz, impozitul acestui contribuabil se va dubla”, arată Vascu.

Și în acest caz, impozitul va fi influențat decisiv de cotele de impozitare selectate de către consiliile locale din intervalul 0,2-1,3%.

Pentru ceilalți se utilizează valorile impozabile valabile la începutul anului 2022 care se mențin până la scadența de 5 ani, după cum urmează:

Cei care și-au realizat ultimele evaluări la începutul anului 2019 vor aplica noul sistem din anul 2024.

Cei care și-au realizat ultimele evaluări la începutul anului 2020 vor aplica noul sistem din anul 2025.

Cei care și-au realizat ultimele evaluări la începutul anului 2021 vor aplica noul sistem din anul 2026.

Cei care și-au realizat ultimele evaluări la începutul anului 2022 vor aplica noul sistem din anul 2027.

Datorită faptului că regula valabilității evaluărilor s-a modificat în anul 2021, majoritatea proprietăților nerezidențiale vor trece pe noua regulă până în anul 2025, conchide Vascu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: