Cresc impozitele pe proprietate cu până la 50%, de anul viitor. Ciucă: A fost o decizie luată în coaliție, după ce stabilirea impozitelor după grilele notariale a fost amânată

imobiliar, imobiliare, dezvoltator, case, birouri Sursa foto: Unsplash / Tierra Mallorca

Impozitele pe proprietate vor crește cu până la 50% de anul viitor, decizia fiind luată în coaliția de guvernare, a transmis miercuri premierul Nicolae Ciucă. Noul mecanism a fost anunțat de profit.ro, care a arătat că un amendament pentru creșterea impozitelor a fost depus la Parlament chiar de Ministerul Finanțelor, ministrul Adrian Câciu precizând apoi că amendamentul a fost depus de senatorii PNL şi PSD.

În iulie, Guvernul a decis să modifice impozitarea proprietăților începând cu 1 ianuarie 2023. Astfel, Executivul a decis că se va trece de la impozitul în funcție de zonă și materialele de construcție folosite la impozitul pe valoarea proprietății stabilită în funcție de grila notarială. Proiectul a fost adoptat de Guvern și acum este în dezbatere în Parlament, unde pot fi aduse modificări.

Cu toate acestea, la un loc, notarii, evaluatorii autorizați și primarii au avertizat în ultimele luni că măsura va duce la un blocaj și la imposibilitatea ca autoritățile locale să calculeze și să colecteze impozitele locale.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Așadar, acum, autoritățile vor să renunțe la calcularea impozitelor după grila notarială. Astfel, Ministerul Finanțelor a pregătit un nou mecanism, astfel încât impozitarea locuințelor să se facă după algoritmul folosit și astăzi, dar la valori majorate cu circa 50%, după cum scria profit.ro. Acest amendament era semnat chiar de Ministerul Finanțelor.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, ulterior, că decizia privind creşterea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale a fost una luată în coaliție, precizând că varianta privind stabilirea impozitelor după grilele notariale a fost amânată după ce autorităţile locale au atenţionat că ar fi imposibil de realizat până la finalul anului 2022.

„Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliţiei, a fost discutat şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, atât cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, cu Asociaţia Municipiilor, a oraşelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind şi ridicând problema că vechea formulă din Codul Fiscal prevedea o serie întreagă de demersuri tehnice, anume acea ridicare a nivelului de impozit în funcţie de valoarea cuprinsă în grilele notariale, ceea ce, la nivelul autorităţilor locale, tehnic era imposibil de realizat până la finale anului. De aceea s-a solicitat şi s-a obţinut acordul politic ca această decizie să fie amânată, în schimb se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială, din ceea ce există acum. E o decizie care a fost luată în coaliţie”, a explicat Nicolae Ciucă, miercuri la Alba Iulia, întrebat despre amendamentul respectiv.

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a declarat că senatorii social-democraţi şi liberali au depus un amendament la ordonanţa 16/2022, care prevede o actualizare a grilei privind impozitul pe proprietate.

„Ordonanţa 16, după cum ştiţi, este în dezbatere parlamentară, este la Senat. Înţeleg că s-au depus o serie de amendamente. Pe partea de proprietate, senatorii PSD şi PNL au depus un amendament. În analiza acestui amendament am văzut că sunt şi poziţiile Asociaţiei Oraşelor şi Municipiilor, Asociaţiei Consiliilor Judeţene, care sunt de acord cu această abordare. Drept pentru care Parlamentul va trece la dezbatere şi la avizarea acestui amendament, care, de fapt, din ce am văzut, reprezintă sau are în vedere o actualizare a grilei de raportare a stabilirii impozitului pe proprietate”, a declarat Adrian Câciu.

Chestionat cu cât ar putea fi majorate impozitele, ministrul PSD a explicat că este neapărat nevoie ca acestea să fie crescute, fiindcă în grila aprobată în anul 2015 autorităţile au o marjă de stabilire a impozitelor.

„Nu e neapărat necesar să crească impozitele. După cum ştiţi, faţă de această grilă, care a fost stabilită în anul 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8% şi 0,2%, dacă nu mă înşel, sau 2%. Deci, practic, pe de o parte, pot acţiona în cadrul acestei marje, pot creşte impozitele. Până la urmă este vorba de veniturile autorităţilor locale şi atunci când ne întrebăm de ce, de fiecare dată, statul român, din bugetul de stat, din taxele tuturor, trebuie să suplinească lipsa de venituri la nivel autorităţilor locale, cred că un răspuns este şi în zona aceasta a colectării veniturilor locale. Nu în ultimul rând, trebuie să ţineţi cont de faptul că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate. Există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul fiscal. Deci, impactul unei creşteri de impozite, eventuale creşteri nu vor fi pe persoanele care au venituri mici. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont şi de de faptul că este totuşi o chestiune de inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri diferite şi ca nivel de trai şi ca nivel de dezvoltare, dacă vreţi, economică”, a spus ministrul Finanţelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Impozitele ar trebui mărite cu cel puțin 500%
    Astfel s-ar reduce numărul apartantelor goale ținute ca investiție, care cresc mult prețul pieței peste puterea reală de cumpărare.

  2. Din pacate, acest subiect trebuie vazut in contextul in care aceasta crestere va reprezenta doar o prima etapa de majorare (etapa urmatoare fiind aferenta calculului impozitelor locale raportat la grilele notariale, ceea ce se dorea a se aplica inca din 1 Ianuarie 2023, insa datorita dificultatilor tehnice nu s-a aplicat; in schimb, au ales sa aplice acum o majorare cu 50%, pe baza grilelor actuale de calcul, iar apoi oricum va exista si cresterea urmatoare aferenta calculului in functie de grilele notariale).

  3. CRUCEA MAMII VOASTRE DE HOTI CARE TALHARITI POPORUL CU TRIBUTURI GRELE , MAI RAU CA PE VREMEA OTOMANILOR!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.