Centura Zalău, singurul șantier chinezesc din România: O alunecare masivă de teren împiedică finalizarea lucrărilor în 2023

Centura Zalău Alunecare de teren Captură YouTube

O alunecare masivă de teren s-a produs pe traseul Centurii Zalău, singurul șantier unde constructor este o companie din China. Centura Zalău are o lungime de aproape 6 kilometri, stadiu fizic de aproximativ 35% și termen contractual de finalizare primăvara 2023, imposibil să fie respectat. Ba chiar șansele de deschidere a circulației în decembrie 2023 scad foarte mult din cauza alunecării de la Aghireș (jud. Sălaj).

Antreprenor este asocierea Sinohydro (China) – SC GoodProod (România) care a câştigat contractul în 2020 pentru o valoare de 185 de milioane lei. În acest contract, componenta financiară a avut un punctaj de 60 de puncte, iar oferta tehnică 40 de puncte. Proiectul include cinci viaducte şi două poduri. Varianta Zalău are o lungime de 5,5 kilometri şi asigură legătura între DN 1 F (Cluj Napoca – Zalău – Satu Mare) şi Drumul Judeţean 191 C, termenul de execuţie fiind de 24 de luni cu 7 ani termen de garanţie.

Cele mai recente imagini din dronă publicate pe Canalul YouTube On the Road AK surprind alunecarea de teren. Video de la minutul 2:

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Din cauza alunecării de teren, Centura Zalău nu poate fi deschisă anul viitor, spune fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma. „După ce că șantierul centurii Zalău mergea cu frâna de mână trasă și era într-o mare întârziere, acum au început și dealurile să o ia la vale. Șansele să circulăm pe cei 5,5km de centură în 2023 tocmai au devenit zero”, spune el.

Lucrările pentru centura Zalău (etapa I) au început în martie 2021 contractul cu firma Synohidro (China) fiind semnat în 2020, anterior Ordonanței de Urgență a Guvernului Câțu care a exclus firmele din China de la licitațiile publice din România.

Horațiu Cosma acuza la sfârșitul verii conducerea Ministerului Transporturilor și a Companiei de Drumuri de neimplicare pentru accelerarea proiectului.

„Șantierul centurii Zalău avansează cu frâna de mână trasă, după ce în 2021 începuse promițător. Anul trecut, în calitate de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, m-am asigurat că proiectul variantei de ocolire Zalău este complet deblocat. Am soluționat scoaterea suprafețelor împădurite din circuitul forestier, am eliberat întreg amplasamentul centurii și am emis autorizația de construire. Lucrările pe cei 5,5km de centură porniseră bine. Trebuiau să se termine în 2 ani, în primăvara lui 2023. Însă, după înscăunarea coaliției anti-dezvoltare PNL-PSD-UDMR, a dispărut orice urmă de interes pentru bunul mers al proiectului. Astăzi, la un an și jumătate de la debutul lucrărilor, șantierul e doar la 31% stadiu fizic. Ar fi trebuit să se apropie de 80%, astfel încât să se finalizeze în termenul contractual. Creionasem un calendar accelerat anul trecut pentru o finalizare anticipată chiar la sfârșitul acestui an și îmi propusesem să mă țin de acest plan. Dar la cum arată lucrurile cu Grindeanu și Pistol la butoane, pare tot mai evident că nu vom putea circula nici în 2023 pe această centură atât de așteptată de zălăuani și sălăjeni care să scoată traficul greu din Zalău”, afirma Horațiu Cosma.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: