Cele 200 de țări participante la COP27 privind clima au decis înființarea unui fond pentru a răspunde la pierderi și daune

energie, schimbari climatice, natura, vreme Sursa foto: Pexels

Cele aproape 200 de ţări reunite la Sharm el-Sheikh pentru cea de-a 27-a Conferinţă ONU privind clima au decis să înfiinţeze un fond pentru a răspunde la pierderi şi daune în ţările în curs de dezvoltare deosebit de vulnerabile, relatează AFP, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Pierderile şi prejudiciile se referă la daunele climatice, uneori ireversibile, deja suferite în unele ţări ca urmare a schimbărilor climatice. Solicitarea de finanţare a acestora a fost una dintre principalele revendicări ale ţărilor din Sud la COP27, după ore lungi de negocieri dure.

Adoptarea rezoluţiei, prin consens, a fost urmată de aplauze puternice. O suspendare pentru o jumătate de oră a sesiunii plenare a COP a fost apoi decisă de către preşedintele egiptean al COP27.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Textul adoptat prevede, de asemenea, înfiinţarea rapidă a unui comitet responsabil cu operaţionalizarea fondului pentru pierderi şi daune în vederea înfiinţării definitive a acestuia la COP28, programată pentru noiembrie-decembrie 2023 în Emiratele Arabe Unite.

Cu toate acestea, textul rămâne destul de vag cu privire la modul în care va fi finanţat acest fond şi se referă la necesitatea unei „varietăţi de surse” de finanţare, „inclusiv surse inovatoare”.

Instituirea unei finanţări a pierderilor şi a daunelor este cerută de ani de zile de ţările din Sud, dar ţările bogate au refuzat mereu, de teamă în special că recunoaşterea daunelor climei va duce la acţiuni în justiţie pentru despăgubiri.

Uniunea Europeanăa fost de acord, joi seară, pentru un fond pentru pierderi şi daune, cu condiţia ca acesta să beneficieze cele mai vulnerabile ţări şi ca finanţarea sa să fie asigurată şi de anumite ţări emergente, precum China.