Bursele au scăzut luni, la nivel mondial, deoarece o creştere a cazurilor de Covid-19 şi noile decese înregistrate în China au determinat autorităţile din cea de-a doua mare economie a lumii să reinstaureze restricţii, declanşând îngrijorări cu privire la impactul asupra economiei ţării, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
Cel mai populat district din Beijing i-a îndemnat pe locuitori să stea acasă luni, pe măsură ce numărul cazurilor de Covid din oraş a crescut, în timp ce cel puţin un district din Guangzhou a fost închis pentru o perioadă de cinci zile.
”Părea că politica zero COVID se mişcă în direcţia corectă şi toată lumea era entuziasmată, dar guvernul chinez ia măsuri puternice şi, pe termen scurt, vor fi întârzieri”, a declarat Thomas Hayes, preşedintele Great Hill Capital din New. York.
Cel mai larg indice mondial al acţiunilor, MSCI, a scăzut cu 0,92%, în timp ce indicele pan-european Stoxx 600 au rămas constant.
Pe Wall Street, toţi cei trei indici majori au fost tranzacţionaţi în scădere, declin condus de vânzările de acţiunilor din sectorul tehnologiei, energiei şi acţiunilor companiilor de consum.
Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,29%, S&P 500 cu 0,58, iar Nasdaq Composite cu 1,16%.
Preţurile petrolului au atins cel mai redus nivel de la începutul lunii ianuarie, din cauza preocupărilor legate de cererea mai scăzută de combustibil din China, ca efect al blocajelor cauzate de Covid-19, precum şi a rapoartelor conform cărora Arabia Saudită şi alţi membri OPEC poartă discuţii cu privire la o potenţială creştere a producţiei. Ulterior au recuperat pierderile
Contractele futures pentru ţiţeiul Brent pentru ianuarie au scăzut cu 5,32%, până la 75,82 dolari pe baril, în timp ce contractele futures pentru ţiţeiul american West Texas Intermediate (WTI) pentru decembrie au scăzut cu 5,19%, până la 83,07 dolari.
Cele două contracte au recuperat ulterior pierderile, după ce Arbia Saudită a negat că ar purta discuţii despre mărirea livrărilor de petrol. Petrolul Brent pentru ianuarie a închis în declin cu 17 cenţi, la 87,45 dolari pe baril, iar WTI pentru decembrie în scădere cu 35 de cenţi, la 79,73 dolari pe baril. Contractele WTI pentru ianuarie, mai active, au coborât cu 7 cenţi, la 80,04 dolari pe baril.
Indicele dolarului a crescut cu 0,926%, în timp ce euro a scăzut cu 0,87%, până la 1,0234 dolari pe unitate.
Randamentele obligaţiunilor Trezoreriei americane pe termen lung au scăzut uşor la începutul unei săptămâni scurtate de sărbătoarea de Ziua Recunoştinţei, în urma datelor care sugerează că economia SUA a încetinit.
Randamentul titlurilor pe 10 ani a scăzut la 3,8119%, în timp ce randamentul obligaţiunilor pe 30 de ani a scăzut la 3,8961%.
Preţurile aurului au scăzut la cel mai redus nivel din peste o săptămână, pe măsură ce dolarul şi-a extins câştigurile,
Aurul spot a scăzut cu 0,8%, la 1.735,89 dolari uncia, în timp ce contractele futures pentru aur din SUA au scăzut cu 0,90%, până la 1.736,10 dolari uncia.