Statele Unite şi-au intensificat retorica fermă împotriva Chinei şi vor ca Europa să le urmeze exemplul, dar blocul comunitar nu îşi poate permite să facă acelaşi lucru, relatează CNBC, citat de News.ro.
Administraţia americană s-a concentrat în special pe China, făcând ca subiectul să fie o trăsătură dominantă a discuţiilor internaţionale, la scurt timp după preluarea mandatului preşedintelui Joe Biden.
Comentariile şi acţiunile au crescut în ultimele luni. De exemplu, secretarul american pentru Comerţ, Gina Raimondo, a declarat miercuri că Beijingul a devenit o ameninţare tot mai mare pentru companiile americane.
Acest mesaj a fost împărtăşit şi recunoscut în Europa.
Informațiile disponibile sugerează că oficialii americani le-au spus omologilor europeni să ia în considerare utilizarea restricţiilor de control al exporturilor în China.
Departamentul pentru Comerţ al SUA nu a fost disponibil imediat pentru comentarii atunci când a fost contactat de CNBC, joi.
În octombrie, SUA au impus restricţii asupra accesului Chinei la anumite tehnologii dezvoltate de SUA. Dar, în timp ce Uniunea Europeană a numit China drept ”un rival strategic”, în diferite ocazii, ea urmăreşte o abordare diferită faţă de cea a SUA.
”UE încearcă să-şi creeze propria strategie pentru China, care să fie distinctă de SUA. Această strategie se referă la ”reducerea riscurilor” relaţiei, mai degrabă decât ”decuplarea”,” a declarat joi Anna Rosenberg, director de geopolitică la Amundi Asset Management.
Decuplarea se referă la separarea legăturilor economice dintre cele două superputeri. Dar, pentru UE, acest lucru nu este în interesul ei.
Datele biroului de statistică al Europei au arătat că China a fost al treilea cel mai mare cumpărător de bunuri europene şi cea mai importantă piaţă pentru produsele UE importate în 2021.
Importanţa Chinei ca piaţă pentru Europa devine şi mai relevantă într-un moment în care economia sa are probleme din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.
”În timp ce SUA încearcă să tragă UE în direcţia sa pentru a se distanţa de China, UE este dornică să menţină legăturile economice cu China. Această dorinţă este accentuată de consecinţele economice ale războiului care vor afecta economiile europene mai acut anul viitor”, a spus Rosenberg.
Hosuk Lee-Makiyama, director al think tank-ului European Center for International Political Economy, a mai spus pentru CNBC că ”există o mulţime de cereri suspendate” în China din cauza politicii sale stricte privind Covid-19 şi ”Europa nu are multe pieţe” pentru a face faţă.
El a adăugat că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a vizitat China joi, probabil pentru a încerca să negocieze ca Europa să fie ”în fruntea cozii” atunci când Beijingul îşi va relaxa măsurile împotriva Covid-19.
Cancelarul german Olaf Scholz a călătorit şi el în China la începutul lunii noiembrie.
”Vedem că relaţia UE-China se îmbunătăţeşte de fapt pe termen scurt, iar călătoria actuală a lui Michel, atât de aproape după vizita lui Scholz în China, este o dovadă pentru acest lucru”, a spus Rosenberg.
Acest lucru vine într-un moment în care relaţia dintre UE şi SUA se înrăutăţeşte puţin.
Lee-Makiyama a spus că ”relaţia transatlantică este cea mai proastă din ultimii 20 de ani”.
Oficialii europeni s-au plâns de subvenţiile de stat pe care administraţia americană le propune pentru a sprijini adoptarea maşinilor electrice.
UE a spus că acest lucru contravin normelor comerciale internaţionale şi reprezintă o ameninţare pentru companiile europene.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a purtat discuţii cu Biden joi, sperând să rezolve unele dintre aceste diferenţe şi să evite o nouă dispută comercială.