Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin au discutat duminică despre aprovizionarea cu cereale și despre un potențial centru regional de gaze naturale în Turcia, au anunțat ambele țări, transmite Rador, citând Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Relațiile cu Turcia, membră a NATO, sunt vitale pentru Rusia, într-un moment în care Occidentul a impus valuri de sancțiuni economice împotriva Moscovei, la care Ankara s-a abținut să se alăture. Cu toate acestea, Turcia a respins demersul Rusiei de a anexa patru regiuni ucrainene, afirmând că este o “încălcare gravă” a dreptului internațional.

Ankara a acționat ca mediator, împreună cu ONU, pentru un acord care garantează exporturile de cereale atât din Ucraina, cât și din Rusia, doi dintre cei mai mari producători mondiali. “Președintele Erdogan și-a exprimat dorința sinceră ca războiul dintre Rusia și Ucraina să se încheie cât mai curând posibil”, a declarat duminică președinția turcă.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În cadrul convorbirilor dintre cei doi lideri, Recep Tayyip Erdogan a declarat că Ankara și Moscova ar putea începe să lucreze la exportul altor produse alimentare și mărfuri prin coridorul de cereale de la Marea Neagră, a precizat biroul preşedinţiei turce. Rusia a solicitat ONU să facă presiuni asupra Occidentului pentru a ridica unele sancțiuni, pentru a se asigura că Moscova își poate exporta liber îngrășămintele și produsele agricole – ca parte a acordului privind cerealele din Marea Neagră, acord despre care Moscova afirmă că nu a fost pus în aplicare.

“Acordul are un caracter complex, care necesită înlăturarea obstacolelor pentru livrările relevante din Rusia pentru a satisface cererile țărilor care au cea mai mare nevoie”, a declarat Kremlinul într-o declarație. Kremlinul a precizat că Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin au discutat, de asemenea, despre o inițiativă de creare a unei baze în Turcia pentru exporturile de gaze naturale rusești. Vladimir Putin a propus ideea în octombrie, ca mijloc de redirecționare a livrărilor de la gazoductele rusești Nord Stream către Europa, care au fost avariate în exploziile din septembrie, iar preşedintele Erdogan a susținut conceptul. “A fost subliniată importanța deosebită a proiectelor energetice comune, în primul rând în industria gazului”, a precizat Kremlinul. Șeful Gazprom, Alexei Miller, a purtat discuții cu Erdogan la Istanbul în cursul săptămânii trecute.