Congresul Statelor Unite are termen până vineri să extindă finanţarea guvernului

dolari-bani-Pexels

Congresul Statelor Unite are termen până vineri la miezul nopţii să extindă finanţarea guvernului, în timp ce democraţii şi republicanii se ceartă cu privire la detaliile unor fonduri estimate la aproximativ 1.500 de miliarde de dolari, în ultimele săptămâni în care democraţii mai controlează atât Camera Reprezentanţilor, cât şi Senatul, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Această bătălie de sfârşit de an asupra priorităţilor bugetare a devenit un ritual, în condiţiile în care această legislaţie ar fie trebuit să fie adoptată până la 1 octombrie, când a început anul fiscal al guvernului federal.

Senatorul republican Richard Shelby le-a spus săptămâna trecută reporterilor că negociatorii nu se  înţeleg asupra unor fonduri de aproximativ 25 de miliarde de dolari, reprezentând doar 1,7% din cheltuielile de anul trecut.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Niciunul dintre cele aproximativ 12 proiecte de buget nu a fost convenit de către Cameră şi Senat, ceea ce înseamnă că operaţiuni, de la controlul traficului aerian şi parcuri naţionale şi până la cercetarea medicală şi programele de mediu, ar putea avea probleme financiare atunci când fondurile existente vor expira vineri la miezul nopţii.

În weekend, eforturile din culise au făcut progrese către un acord privind o factură de cheltuieli ”omnibus”. Acesta ar grupa cele 12 proiecte de lege pentru a oferi finanţare la nivelul întregului guvern până la 30 septembrie 2023.

Acest lucru l-a determinat pe preşedintele pentru buget al Senatului Patrick Leahy să retragă un proiect de buget scris de democraţi, pentru că nu avra şanse să fie acceptat de republicani.

”Preşedintele Leahy consideră că în weekend au avut loc progrese suficiente în negocieri pentru a întârzia introducerea legii omnibus pentru moment. Negocierile bipartizane şi bicamerale continuă”, a spus un consilier democrat din Senat.

Leahy a numit joi planul democraţilor drept ”echitabil şi bipartizan” şi a spus că ar trebui să atragă suficiente voturi republicane pentru a fi adoptat. Dar a fost atacat prompt de liderul republican al Senatului, Mitch McConnell.

Eşecul în această săptămână de a adopta proiectul de lege omnibus probabil i-ar determina pe democraţi, care controlează Camera şi Senatul cu o marjă minimă, să grăbească ”o rezoluţie continuă”, care ar menţine cheltuielile la nivelurile de anul trecut.

În primul rând, ar trebui să decidă dacă o astfel de legislaţie va fi de scurtă durată, eventual de câteva zile până la luni, sau până în septembrie viitor.

Senatorul Bernie Sanders, un independent care se asociază cu democraţii, a spus că este îngrijorat că adoptarea unui proiect de lege pe termen scurt ar putea duce la probleme pentru democraţi în noul an, când republicanii vor prelua majoritatea în Parlament.

În urmă cu patru ani, lipsa unui acord de finanţare a cheltuielilor guvernului s-a transformat într-o întrerupere record, de 35 de zile, a serviciilor guvernamentale, care aproape a dus la închiderea aeroporturilor importante de pe Coasta de Est.