Comisia Europeană a convocat o masă rotundă privind achiziţionarea în comun a gazelor naturale în UE

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom Sursa foto: Nord Stream 2 / Igor Kuznecov

Comisia Europeană a convocat, marţi, o masă rotundă la nivel înalt în domeniul industrial pentru a sprijini activitatea în cadrul Platformei energetice a UE în direcţia achiziţionării în comun a gazelor, care este programată să înceapă în 2023, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar, reuniunea de marţi survine după adoptarea, luni, de către miniştrii energiei din UE, a propunerii de Regulament al Comisiei privind consolidarea solidarităţii prin intermediul unei mai bune coordonări a achiziţiilor de gaze, a schimburilor transfrontaliere de gaze şi a unor valori de referinţă fiabile în materie de preţuri. Respectivul regulament oferă temeiul juridic pentru agregarea cererii de gaze din UE, achiziţionarea în comun a gazelor şi utilizarea mai eficientă a infrastructurii, inclusiv a terminalelor GNL din UE.

Reuniunea a fost deschisă de preşedinta Ursula von der Leyen şi a fost prezidată de vicepreşedintele Maros Sefcovic. La reuniune au participat reprezentanţi la nivel înalt ai 33 de companii din statele membre ale UE şi ai părţilor contractante la Comunitatea Energiei. Reuniunea s-a axat pe necesitatea unei implicări reale a industriei gazelor din UE, atât a operatorilor mai mari, cât şi a operatorilor mai mici de pe piaţă, în cadrul platformei. Obiectivul Platformei este de a contribui la coordonarea achiziţiilor de gaze, utilizând în acelaşi timp puterea de negociere şi politică a UE pentru a asigura aprovizionarea cu energie de la parteneri de încredere la preţuri sustenabile pentru cetăţenii şi întreprinderile din UE.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Prioritatea noastră imediată este de a lua toate măsurile necesare în vederea agregării cererii şi a licitaţiilor comune cu mult timp înainte de începerea sezonului de constituire a stocurilor de gaze de anul viitor. Exista voinţa politică, iar acum invit industria gazelor sa joace un rol important. Nu este timp de pierdut, deoarece orice întârziere costă”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic.

În ianuarie, Comisia va convoca prima reuniune oficială a Comitetului director, alcătuit din state membre ale UE, pentru a contribui, atât la coordonarea procesului de agregare a cererii, cât şi la coordonarea achiziţiilor în comun.

Platforma energetică a UE a fost lansată în aprilie 2022 ca răspuns la necesitatea de a diversifica sursele de aprovizionare pentru a reduce dependenţa de gazele naturale din Rusia şi de a sprijini toate statele membre ale UE şi părţile contractante la Comunitatea Energiei în asigurarea aprovizionării cu gaze pentru iarna 2023/2024. În cadrul Comisiei a fost creat un grup operativ special pentru a sprijini acest proces. A fost înfiinţat un grup consultativ sectorial, care s-a reunit periodic pentru a asista Comisia din perspectiva dimensiunii industriale; au fost înfiinţate cinci grupuri regionale pentru a identifica nevoile, oportunităţile de utilizare în comun a infrastructurii şi potenţialii noi furnizori.

Platforma a fost, de asemenea, esenţială pentru eforturile noastre de diversificare din ultimele luni, facilitând semnarea memorandumurilor de înţelegere cu principalele ţări partenere exportatoare de gaze şi de susţinere a acţiunilor de informare la nivel internaţional în sprijinul planului nostru REPowerEU. Propunerea de regulament privind achiziţionarea în comun a gazelor naturale a fost convenită de miniştrii energiei din UE la 19 decembrie, în cadrul reuniunii Consiliului la care a participat comisarul pentru energie Kadri Simson.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: