A fost promulgă legea pentru implementarea clară a ţintelor din PNRR/ Coordonatorii reformelor pot extinde contractele fără a depăși data cererii de plată la CE

PNRR Planul National Rezilienta Relansare Recovery sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă ordonanţa Guvernul 8/2024 care aduce modificări unor alte ordonanţe de urgenţă privind fondurile europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, cât şi unele măsuri pentru elaborarea PNRR, scrie News.ro.

Actul normativ introduce clarificări asupra contractelor de finanţare pentru implementarea reformelor sau investiţiilor prevăzute în PNRR şi anume unele referitoare la „durata implementării jalonului/ţintei dar nu mai târziu de data transmiterii către Comisia Europeană a cererii de plată în care acestea sunt incluse”. Totodată,legea introduce posibilitatea încheierii unor acte adiţionale de către coordonatorii de reformă şi/sau investiţii pentru prelungirea duratei contractelor de finanţare semnate în cadrul apelurilor lansate în PNRR, „pentru atingerea jaloanelor/ţintelor din Anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, dar fără a depăşi data transmiterii către Comisia Europeană a cererii de plată în care acestea sunt incluse”.

Astfel, actul normativ promulgat de către şeful statului aprobă ordonanţa Guvernului 8/2024 pentru modificarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Conform legii promulgate, „contract de finanţare – act juridic supus regulilor de drept public, cu titlu oneros, de adeziune, comutativ şi sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor în vederea implementării reformelor şi/sau investiţiilor prevăzute în cadrul PNRR, încheiat între coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale/agenţiile/structurile de implementare şi beneficiari, pentru finanţarea implementării proiectului, pe durata implementării jalonului/ţintei dar nu mai târziu de data transmiterii către Comisia Europeană a cererii de plată în care acestea sunt incluse, şi în conformitate cu obligaţiile asumate, cuprinzând informaţiile prevăzute în cadrul mecanismului de implementare şi control din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare şi rezilienţă al României, cu evidenţierea distinctă a finanţării publice naţionale care se asigură de fiecare parte din contract, pe surse de finanţare, în cazul în care aceasta este necesară pentru finanţarea proiectului, inclusiv componenta din PNRR în cadrul căreia se încheie contractul”.

În varianta actuală a ordonanţei Guvernului 8/2024 nu era specificat textul care preciza durata implementării jalonului sau ţintei din PNRR, însă nu mai târziu de data transmiterii către Comisia Europeană a cererii de plată în care acestea sunt incluse.

Astfel, în forma de acum a ordonanţei 8/2024 este specificat: „contract de finanţare – act juridic supus regulilor de drept public, cu titlu oneros, de adeziune, comutativ şi sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor în vederea implementării reformelor şi/sau investiţiilor prevăzute în cadrul PNRR, încheiat între coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale/agenţiile/structurile de implementare şi beneficiari, pentru finanţarea implementării proiectului, pe durata stabilită şi în conformitate cu obligaţiile asumate, cuprinzând informaţiile prevăzute în cadrul mecanismului de implementare şi control din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare şi rezilienţă al României, cu evidenţierea distinctă a finanţării publice naţionale care se asigură de fiecare parte din contract, pe surse de finanţare, în cazul în care aceasta este necesară pentru finanţarea proiectului, inclusiv componenta din PNRR în cadrul căreia se încheie contractul;”.

Actu lnormativ mai introduce următoarele în ordonanţa Guvernului 8/2024: „Coordonatorii de reformă şi/sau investiţii pot încheia acte adiţionale pentru prelungirea duratei contractelor de finanţare semnate în cadrul apelurilor lansate în PNRR, pentru atingerea jaloanelor/ţintelor din Anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, dar fără a depăşi data transmiterii către Comisia Europeană a cererii de plată în care acestea sunt incluse”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.