Eurostar a anunţat miercuri că a ajuns la un acord de două miliarde de euro cu Alstom, care va livra trenuri cu etaj ce vor fi folosite în întreaga sa reţea, care face legătura între Londra St. Pancras şi Paris, Bruxelles şi Amsterdam, prin tunelul de sub Canalul Mânecii, transmite DPA, conform Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Operatorul trenurilor de mare viteză a confirmat o comandă iniţială pentru 30 de trenuri cu două etaje, şi are opţiunea pentru încă 20. Trenurile vor fi construite de Alstom în fabricile din Franţa.
Întreaga flotă de trenuri electrice va fi numită Eurostar Celestia, ce derivă din cuvântul latin caelestis, care înseamnă divin, ceresc. Noile trenuri ar urma să fie livrate din ianuarie 2031, serviciile comerciale urmând să fie lansate în mai 2031. Va fi prima flotă majoră de trenuri cu două etaje care va circula pe căile ferate britanice.
Comparativ cu actuală flotă a Eurostar de 17 trenuri Siemens cu un singur etaj Siemens 320, numărul de locuri în noile trenuri va creşte cu 20%. Noile trenuri vor opera alături de Siemens 320, ceea ce înseamnă că Eurostat va avea până la 67 de trenuri.
Trenurile cu două etaje nu au un număr dublu de locuri faţă de cele cu un singur etaj deoarece spaţiul este necesar pentru treptele interioare.
În următorii ani, Eurostar vrea să asigure legături directe de la gara londoneză St Pancras către Frankfurt şi Geneva.
Directorul general al Eurostar, Gwendoline Cazenave, a explicat că noua comandă către Alstom face parte din “strategia ambiţioasă de creştere” pentru a ajunge la 30 milioane de pasageri pe an, de la 19,5 milioane în 2024.
Pasagerii se vor bucura de “o experienţă specială”, beneficiind de mai mult spaţiu pentru picioare şi zone suplimentare pentru biciclete şi pentru utilizatorii de scaune cu rotile. De asemenea, vor fi “spaţii surpriză”, a adăugat Cazenave, fără a da detalii suplimentare.
Anunţul demonstrează dorinţa Eurostar de “a combina performanţa tehnologică, eficienţa energetică şi confortul pasagerilor. Noua generaţie de trenuri, proiectată să îndeplinească cerinţele unui trafic internaţional de mare viteză, este conformă cu viziunea noastră privind o mobilitate sustenabilă şi competitivă în Europa”, a afirmat directorul general al Alstom, Henri Poupart-Lafarge.
Eurostar este compania care în 1994 a pus în circulaţie trenurile TGV între Londra şi continentul european prin tunelul de sub Canalul Mânecii. În toamna lui 2023, Eurostar a absorbit marca Thalys, care exploata din 1995 legăturile între Paris, Benelux şi nord-vestul Germaniei.
Compania Eurostar este deţinută în proporţie de 55% de SNCF, compania naţională de căi ferate din Franţa, restul acţiunilor fiind deţinute de Caisse de depot et placement du Quebec (30%), fondul britanic Hermes Infrastructure (10%) şi compania naţională de căi ferate din Belgia (5%).