Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGA) Nuclearelectrica, societate controlată de Ministerul Energiei, a, a anunțat că aprobă continuarea Proiectului Unităților 3 şi 4 CNE Cernavodă, respectiv adoptarea Deciziei Preliminare de Investiție şi trecerea în Etapa II – Lucrări Preliminare, condiţionat de aprobarea și încheierea Acordului de Sprijin între Statul român şi SNN în legătură cu Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, potrivit unui anunț de la Bursa de Valori București (BVB).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, potrivit anunțului de pe BVB, acționarii au mai aprobat și inițierea demersurilor în vederea atribuirii şi încheierii contractelor necesare pentru finalizarea Proiectului, în condiţiile limitelor de competenţă prevăzute de actele constitutive ale SNN şi EN, şi cu încadrarea în limita sumei de 185 milioane euro

Totodată, acționarii au aprobat și finanțărea EnergoNuclear de către acționarul său unic SNN cu 185 milioane euro, prin majorare de capital și/sau prin împrumut.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume