Acțiunile europene scad luni, din cauza temerilor privind recesiunea. Acțiunile italiene, evoluție peste așteptări

Tranzactii bursa pixabay.com

Indicele pan-european STOXX 600 a scăzut luni pentru a treia sesiune consecutiv, din cauza extinderii temerilor privind perspectivele economiei mondiale, deşi acţiunile italiene au avut o evoluţie peste aşteptări, după ce liderul extremei drepte italiene, Giorgia Meloni, ar urma să devină premier, în urma victoriei în alegerile legislative de duminică, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Luni dimineaţa, indicele STOXX 600 înregistra un declin de 0,3%, extinzând scăderea de săptămâna trecută, după ce datele dezamăgitoare din zona euro au indicat că regiunea se îndreaptă spre recesiune. De asemenea, investitorii sunt îngrijoraţi că majorările de dobânzi vor afecta evoluţia economiei mondiale.

Acţiunile companiilor din domeniul petrolului şi gazelor au scăzut cu 1,1%, în timp ce titlurile firmelor miniere au înregistrat un recul de 1,2%, în urma reducerii preţurilor la ţiţei şi metale, din cauza îngrijorărilor legate de recesiune.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Indicele principal DAX ar Bursei din Germania a scăzut cu 0,07% luni dimineaţa, în timp ce la Bursa de la Londra indicele principal FTSE 100 a deschis în creştere, cu 0,5%, iar indicele FTSE 250 a scăzut cu 0,7%. Luni, lira sterlină s-a depreciat cu aproape 5%, până la 1,0327 dolari, cel mai scăzut nivel din 1985.

Indicele FTSE Mib al Bursei de la Milano a urcat cu 0,7%, în urma creşterii acţiunilor financiare, după victoria în alegeri a extremei drepte italiene.

Pieţele financiare din Europa vor analiza cu atenţie primele decizii ale viitorului premier Giorgia Meloni, începând cu persoanele desemnate la conducerea ministerelor, ţinând cont de trecutul ei eurosceptic şi poziţia ambivalentă a aliaţilor săi faţă de Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: