Acțiunile Netflix au scăzut vineri din cauza planului de a nu mai publica datele abonaților din 2025

netflix, tv Sursa foto: Pexels

Acţiunile Netflix au scăzut vineri, deoarece planul său de a nu mai publica datele privind abonaţii, din 2025, a stârnit îngrijorări legate de creştere, analiştii avertizând că furnizorii de servicii de streaming concurenţi ar putea să îi urmeze exemplul, eliminând acest indicator cheie privind sănătatea acestui sector, transmite Reuters, citat de News.ro.

Adăugările de abonaţi au fost urmărite de multă vreme de investitori şi analiştii de pe Wall Street pentru a evalua modul în care companiile, inclusiv Netflix, Walt Disney şi Warner Bros Discovery, se descurcă în războaiele de streaming.

Dar, după o creştere puternică a numărului de abonaţi timp de trei trimestre, pionierul streamingului Netflix a anunţat că nu va mai raporta date de acest tip, pentru a se concentra mai mult pe venituri şi profitabilitate.

Analize Economedia

Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2

„Industriile tind să lucreze la unison şi dacă unul dintre jucătorii de frunte decide că este mai bine ca investitorii să judece performanţa pe măsuri diferite, rivalii ar putea adopta aceeaşi logică”, a spus Dan Coatsworth, analist de investiţii la AJ Bell.

Mişcarea vine în momentul în care unii analişti şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care Netflix intenţionează să menţină creşterea după măsurile privind partajarea parolelor, care au ajutat compania să adauge 9,3 milioane de clienţi noi în primul trimestru.

Există semne că creşterea streaming-ului este saturată în SUA, deoarece s-a înjumătăţit în 2023, au arătat datele firmei de cercetare Antenna în februarie.

„Deşi acesta este parţial un semn al cotei de piaţă de neegalat a Netflix, ridică şi întrebări cu privire la plafonul final al streamerului în peisajul actual”, a declarat Brandon Katz, strateg în industria divertismentului pentru Parrot Analytics.

Acţiunile Netflix au scăzut vineri cu 7,3%, până la 565,85 USD pe unitate, cea mai mare scădere din iulie, deoarece prognoza privind veniturile pentru al doilea trimestru a fost sub estimări.

În urma declinului valoarea de piaţă a netflix a scăzut cu aproximativ 19 miliarde de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: