Adrian Man este noul director de marketing al Coca-Cola România

Adrian Man_Marketing Director_Coca-Cola Romania

Începând cu luna iulie a acestui an, Iuliana Nedelcu, care a deținut până în prezent poziția de Marketing Director pentru operațiunile Coca-Cola din România, va prelua o funcție regională în cadrul companiei, ocupând rolul de Senior Director of Marketing Frontline Activation pentru Europa de Sud-Est. Adrian Man va prelua din această lună mandatul de Director de Marketing pentru România, având o  experiență de peste 17 ani în domeniu, atât la nivel local, cât și internațional, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Iuliana are peste 20 de ani de experiență în marketing, dintre care peste 14 ani petrecuți în cadrul Coca-Cola, ea alăturându-se companiei în 2009. De-a lungul acestei perioade, Iuliana a lucrat îndeaproape cu toate brandurile din portofoliul Coca-Cola,înainte de a prelua mandatul de director în 2021, coordonând întreaga strategie de marketing pe plan local. Pasiunea pentru marketing experiențial și angajamentul său de a conduce inițiative de brand printr-o echipă puternică, unită, lucrând îndeaproape cu partenerii de business, s-au văzut în rezultatele remarcabile, înregistrate pentru numeroase branduri din portofoliu, precum Coca-Cola, Fanta sau Schweppes, acestea fiind și principalii factori ai evoluției sale în companie. În noua sa poziție la nivel regional, Iuliana va contribui la dezvoltarea strategiei de marketing a brandurilor din portofoliu pentru țările din sud- estul Europei, poziția din România urmând a fi ocupată de Adrian Man.

Adrian se alătură echipei din România după ce a condus echipele de marketing responsabile pentru Ucraina, Moldova și Belarus într-un context foarte complex și provocator, înregistrând rezultate solide. Anterior, Adrian a lucrat  timp de 12 ani în cadrul companiei FrieslandCampina pe diferite poziții, inclusiv în afara țării, ca International Marketing Manager timp de 3 ani. Înainte de FrieslandCampina, acesta a lucrat pentru Beiersdorf Company.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: