Aeroportul Iași va fi modernizat, iar investițiile se ridică la 130 milioane de euro

Aeroportul Iași Aeroportul Iași, randare a viitorului terminal

Autoritățile ieșene au aprobat un plan de dezvoltare a Aeroportului Internațional Iași în valoare de peste 130 milioane euro. Prima etapă va fi finalizată cel târziu în decembrie 2023 și vizează un nou terminal cu o capacitate de procesare de minimum 3,2 milioane pasageri/an și amenajarea unei parcări etajate.

Principala disfuncționalitate actuală a aerogării ieșene este insuficienta capacitate de procesare a terminalelor existente, în condițiile în care, în anul 2019, aeroportul a procesat peste 1,3 milioane de pasageri, după cum se arată într-un masterplan realizat de asocierea de firme Consitrans – 3TI Progetti Italia, la comanda Consiliului Județean (CJ) Iași.

Cele două companii au analizat mai multe scenarii de dezvoltare a aerogării și au recomandat CJ Iași modernizarea obiectivului în limitele actualului amplasament. Alternativa era construirea unui nou aeroport, dincolo de pista de decolare-aterizare, pe un teren liber de construcții. Prima variantă a fost aprobată de plenul CJ întrucât oferă și oportunitatea accesării de fonduri europene în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). În cel de-al doilea caz, efortul financiar era unul semnificativ (peste 200 milioane de euro), iar finanțarea nu putea fi asigurată, la acest moment, din fonduri europene.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Prin intermediul POIM, Aeroportul vrea să finanțeze prima etapă de dezvoltare (terminalul nou și parcarea etajată), iar valoarea estimată a investiției ajunge la peste 70 milioane euro. În conturile proprii, aerogara ieșeană are 4 milioane euro pentru proiectul de modernizare, dar intenția regiei autonome este de a contracta, cu sprijinul CJ, un credit bancar. În prezent, sunt negocieri cu mai multe bănci în acest sens, iar unele surse din instituție spun că împrumutul s-ar putea ridica la circa 20 milioane euro, cu termen de rambursare în 15 ani.

Terminalul T4 va fi construit între actualul terminal T3 și un hangar al companiei Aerostar unde sunt asigurate servicii de mentenanță pentru aeronave. Pentru a putea fi construit T4, parcarea actuală va fi dezafectată și, în schimb, va fi amenajată o parcare etajată. Terminalul va fi structurat pe trei niveluri, va avea șapte porți de îmbarcare și cu posibilitatea de îmbarcare în aeronavă prin poduri suspendate (facilitate care nu există acum la Iași).

După finalizarea lucrărilor la noul terminal, autoritățile au în plan ca unul dintre terminalele existente (T2) să devină zonă cargo, în timp ce T1 va continua să funcționeze ca spațiu administrativ, iar T3 va fi utilizat pentru trafic intern.

„Pentru a se rezolva principala disfuncționalitate a aeroportului, și anume capacitatea insuficientă de procesare a celor trei terminale de pasageri existente, într-o primă etapă de dezvoltare, până la finalul anului 2023 (interval ce corespunde programării bugetare 2014 – 2020, pentru care sunt deja alocate fonduri în cadrul POIM) se poate realiza un nou terminal de pasageri și o parcare auto dimensionate pentru volumul de pasageri rezultat din studiul de trafic, urmând ca ulterior, în funcție de necesități să fie realizate în următoarea programare bugetară celelalte obiective necesare”, se arată în studiul Consitrans.

Celelalte obiective la care face referire studiul sunt suprafeţe noi de mişcare (102 mil. lei), turn de control (8,8 mil. lei), terminal cargo (25 mil. lei), parcare angajaţi (5,4 mil. lei), drumuri şi platforme tehnologice interioare (7 mil. lei), hangar echipamente handling (8,3 mil. lei), clădire energetică (32 mil. lei), gospodărie de apă (1,4 mil. lei), post de control acces (0,8 mil. lei), împrejmuire (0,6 mil. lei) şi reţele exterioare (35 mil. lei). La toate aceste cheltuieli se adaugă organizarea de şantier (13 mil. lei) şi alte cheltuieli (taxe, avize, neprevăzute etc. – 65 mil. lei).

Valoarea întregului proiect trece pragul de 630 milioane de lei (circa 130 milioane de euro), în această sumă fiind incluse și costurile privind proiectarea (30 mil. lei), noul terminal (292 mil. lei) și parcarea etajată (10,5 mil. lei).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: