Afaceri românești care se extind în străinătate prin francizare / Cum au ales piețele și ce planuri de dezvoltare au / Cel mai recent exemplu: cofetăria de ecleruri French Revolution, care va merge la Dublin

MixCollage-21-Nov-2024-07-57-PM-8982

Unele afaceri românești au început în ultimii să se deschidă către noi piețe, iar calea pe care au ales-o a fost prin francizare. Luna trecută, s-a alăturat acestui club și cofetăria artizanală de ecleruri French Revolution, care a confirmat în exclusivitate pentru Economedia că va deschide două magazine la Dublin. Acestea vor fi primele pe care French Revolution le va deschide în afara Bucureștiului, în regim de franciză.

Florin Panaitescu, unul dintre cofondatori, a declarat pentru Economedia că franciza French Revolution a fost cumpărată de o persoană fizică din Irlanda, iar cele două magazine planificate ar putea fi deschise până la finele acestui an. 

Pe această cale au pășit însă cu câțiva ani mai devreme și alte companii românești, mai ales din HoReCa și retail. Printre acestea se află Ototo, 5togo, SaladBox, Tucano Coffee, French Revolution, Tudor Tailor, Made by Society și Sophia Home Deco.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Retailerul Ototo, primul pas în străinătate prin deschiderea unui magazin în Viena

Un alt debutant din acest an a fost retailerul Ototo, care a a făcut primul pas în străinătate prin deschiderea unui magazin în Viena, în luna aprilie a acestui an, a declarat în Sonia Micu, partener și director operațional al Ototo, într-un interviu pentru Economedia. 

Ototo este un concept creat în 2021. Primul magazin a fost deschis în Piața Amzei din București, spațiu care reunește sub același acoperiș atât o componentă de retail, cu produse de la mici producători locali și internaționali, cât și o zonă dedicată HoReCa.

Sursa foto: ototo.ro

Printre cele mai bine vândute produse ale Ototo se numără cafeaua, băuturile funcționale (kombucha, apă de cocos), vinuri locale și suplimente. Ototo are listate aproximativ 300 de branduri, dintre care 100 de branduri româneşti. Colaborarea cu furnizorii se face pe baza unor criterii: brandurile trebuie să folosească ambalaje cu impact redus asupra naturii, să fie reciclabile, să aibă un proces de producție transparent, un design deosebit și să fie un brand independent, să nu aparțină unei corporații.

Tucano Coffee, un deceniu de prezență în străinătate

Unul din brandurile românești care a împlinit deja un deceniu de prezență în străinătate este Tucano Coffee. Prima locație Tucano Coffee operată în regim de franciză a fost deschisă în Emiratele Arabe Unite, în Ras Al Khaimah, în 2014, au precizat reprezentanții companiei pentru Economedia.

Cum au ajuns tocmai în Emirate? Ei bine, totul are legătură cu soția partenerului extern:

„Inițiativa de a deschide prima locație Tucano în Emiratele Arabe Unite a venit din partea partenerului nostru extern. Aflat într-o vizită în Republica Moldova, patria brandului și orașul natal al soției sale, acesta a descoperit prima locație Tucano Coffee din Chișinău și a fost impresionat de conceptul și atmosfera brandului. Entuziasmat de experiență, ne-a propus să deschidem o locație în UAE. A fost o propunere care ne-a onorat și ne-a bucurat, dar, în același timp, ne-a adus o mare responsabilitate, devenind un moment definitoriu în expansiunea internațională a brandului nostru”, au spus reprezentanții companiei pentru Economedia.

Sursa foto: Tucano Coffee

Brandul Tucano este acum prezent pe 8 piețe: România, Republica Moldova, Emiratele Arabe Unite, Germania, Turcia, Kazahstan, Kârgâzstan și Arabia Saudită.

Anul acesta, au continuat să deschidă noi magazine în Turcia, Dubai, Germania și Kârgâzstan. Iar în 2025, Tucano Coffee vrea să să se extindă pe piețele din Balcani.

Planuri de extinde pe 5 ani la 5togo

Lanțul de coffee shop-uri 5togo a ieșit în afara țării în urmă cu doi ani și jumătate. Au deschis primul magazin în Budapesta, în iunie 2022, iar inițiativa a fost a 5togo pentru dezvoltarea în afara țării. Acum, compania este prezentă în Ungaria, Bulgaria și Moldova. 

Sursa foto: Facebook/ 5 to go

Cât privește investițiile făcute pentru ieșirea pe piețele din afara României, reprezentanții companiei au spus că anul acesta a fost folosit un buget de 150.000 euro, iar extinderea va continua și anii următori: „Plănuim anul viitor să deschidem minim 5 locații în Bulgaria, iar în următorii 5 ani – 50 locații in Moldova. Ne uităm spre viitor către Spania, Germania, Franta, chiar UK și Irlanda. În special acolo unde sunt comunități mari de români.”

Cât privește extinderea în Republica Moldova, Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele „5 to go”, se plângea la începutul lunii trecute de birocrația din țara vecină.

El a spus că dorește să dezvolte, în parteneriat cu două mici rețele de plăcintării, un lanț de 50 cafenele în Republica Moldova, în următorii 2-3 ani, scria publicația moldovenească Mold-Street. Investiția este estimată să se ridice la peste un milion de euro.

Antreprenorul susține că dorea înceapă procesul de extindere în Republica Moldova la începutul acestui an, dar a ajuns să îl amâne până în luna octombrie, din cauza barierelor birocratice ce privesc importul anumitor produse, inclusiv cele private label (marcă proprie).

„Republica Moldova ar fi trebuit să fie țara în care este cel mai ușor să facem business – noi ca români sau voi ca moldoveni în România – și nu înțeleg de ce nu este așa”, a spus Radu Savopol, pentru Mold-Street.

Nu a luat în calcul operațiunile vamale cu care se pot confrunta șoferii ce conduc mașinile pline cu marfă.

„La Chișinău poți să mergi cu buletinul, dar iată, să trimiți niște cafea sau anumite utilaje, trebuie să lași o garanție de 30 la sută”, a declarat Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele „5 to go”.

Deși este nemulțumit de procedura de la vamă, acesta alege să rămână optimist referitor la extinderea în Republica Moldova, în special pentru că aici consumul de cafea este în creștere.

Tudor Tailor, o experiență în Belgia, planuri noi de francizare

Tudor Tailor, companie specializată în realizarea de costume made to measure pentru bărbaţi, a fost vreme de 5 ani (2018 – 2023) prezentă printr-o franciză în Belgia, în orașul Hasselt, dar, după cum au explicat reprezentanții companiei pentru Economedia, „deși conceptul a fost de succes și a fost validat pe o piață externă, din motive personale, deținătorul francizei locale nu a mai prelungit contractul, retragându-se din acest domeniu.”

A fost prima si singura franciză, iar inițativa a fost a Tudor Tailor.

„Încă din anul 2010, de când a luat naștere compania, deși eram un start-up pornit cu o investiție de sub 5000 de euro, ne-am dorit și am avut viziunea sa ne extindem la nivel internațional. Deși nu știam exact cum se va întâmpla această extindere, am analizat opțiunile și ne-am dat seama că sistemul de franciză este cel mai potrivit. Pentru asta am colaborat cu o companie de consultanță din România, alături de care am pus la punct manualul și sistemul de franciză. Apoi, prin intermediul network-ului nostru, am reușit să ne găsim partenerul, un cetățean belgian care lucra în România și care ne era deja client și înțelegea foarte bine produsul.”

Sursa foto: Facebook/ Tudor. Personal Tailor

Ieșirea pe piețele din afara României a fost pregătită cu investiții de ambele părți.

„Pentru a pune la punct manualul și sistemul de franciză, investiția a fost de aproximativ 25.000 de euro, dar asta s-a intamplat acum mai bine de 5 ani, deci probabil astăzi costurile sunt ceva mai crescute. Apoi deschiderea locației din Belgia și asigurarea unui cash flow pentru primele luni de activitate a depășit pragul de 100.000 de euro, dar aici investiția a fost făcută în cea mai mare parte de partenerul extern”, au spus reprezentanții companiei.

Chiar dacă experiența din Belgia s-a încheiat, ei sunt sunt convinși că extinderea prin francizare este potrivită pentru afacerea lor.

„Ne interesează în continuare atât piețe din Europa (Belgia, Polonia, Ungaria, Austria, Germania), cât și piețe precum Emiratele Arabe sau Statele Unite ale Americii. Deja am organizat evenimente de tip Trunk Show, pentru a lua pulsul local și pentru a identifica posibili parteneri în Budapesta și Viena, iar anul viitor vom fi prezenți la niște târguri de profil în Dubai.”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: