Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a cerut miercuri tuturor companiilor aeriene să evite spaţiul aerian al Belarusului din motive de siguranţă, apreciind că diversiunea privind zborul Ryanair pune sub semnul întrebării capacitatea ţării de a garanta siguranţa cetăţenilor care călătoresc cu avionul, transmite Reuters. Lideii UE au impus noi sancţiuni regimului lui Aleksandr Lukaşenko, acuzat de deturnarea unui avion de linie european la Minsk, cu scopul arestării jurnalistului Roman Protasevici.  O serie de companii şi-au anunţat deja decizia de a evita Belarusul, inclusiv Air France, Lufthansa, SAS şi AirBaltic. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

EASA a precizat că a sfătuit operatorii aerieni din UE, precum şi pe cei din afara blocului comunitar, să evite spaţiul aerian al Belarusului, cu excepţia situaţiilor de urgenţă, transmite Agerpres, citând agenția internațională. “Circumstanţele din jurul acestei acţiuni ridică serioase dubii privind respectul arătat de Belarus pentru reglementările aviatice internaţionale. Acţiunile Belarusului au dus la creşterea riscurilor în materie de siguranţă pentru zborul Ryanair şi au pus sub semnul întrebării capacitatea ţării de a garanta siguranţa cetăţenilor care călătoresc cu avionul”, a apreciat Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei.

Marţi, companiile aeriene europene au început să schimbe rutele zborurilor, după indignarea internaţională împotriva regimului acuzat de deturnarea unui avion european pentru a aresta un opozant aflat la bord. Liderii Uniunii Europene au decis luni seară să-şi închidă spaţiul aerian pentru Belarus şi să adopte un nou set de sancţiuni împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Intervenţia EASA pe motive de securitate este separată de ameninţările oficialilor UE cu sancţiuni politice şi se adresează şi operatorilor aerieni din afara blocului comunitar care în unele cazuri continuă să zboare deasupra Belarusului – parte a principalului coridor între Asia şi Europa. Indicaţiile EASA nu sunt obligatorii.