Agroland, rețeaua de magazine agricole, raportează venituri de peste 310 milioane de lei și profit net de 7,7 milioane de lei. Compania pregătește noi capacități de producție

Horia Cardos_Agroland

Agroland Business System, grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, anunță că a încheiat anul 2024 cu venituri din exploatare în valoare de 315,7 milioane de lei în 2024, o creștere de 7% față de anul precedent. În 2024, profitul operațional al companiei s-a ridicat la 17 milioane de lei, un avans de 53% comparativ cu 2023, în timp ce rezultatul net a ajuns la 7,7 milioane de lei, o majorare cu 63%.

„Am încheiat un an 2024 important pentru compania noastră, în care ne-am continuat planul de dezvoltare și am inițiat o serie de investiții care urmează să fie finalizate în 2025. Rezultatele pe care le-am înregistrat au fost pozitive, reflectate în creșterea veniturilor din exploatare și a profitului operațional și net, ceea ce demonstrează reziliența companiei și capacitatea sa de a traversa cu succes un mediu economic complex. De asemenea, în 2024 am ajustat strategia de vânzări a grupului, prin care am îmbunătățit marjele de profit practicate, inclusiv datorită creșterii ponderii vânzărilor produselor obținute în facilitățile noastre de producție. Un exemplu al acestei abordări este segmentul ouălor de consum, unde vedem oportunități importante de creștere. Această tendință este susținută de creșterea cu 7% a prețului ouălor în UE la începutul anului 2025 față de 2024, precum și de accentuarea deficitului de ouă la nivel european, importurile UE crescând cu 27% în primele 10 luni din 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO al Agroland Business System.

Horia Cardoș a afirmat că compania urmează să operaționalizeze două investiții la platforma avicolă de la Mihăilești, una care vizează creșterea capacității de producție a ouălor de consum și alta pentru creșterea capacității de ambalare a acestora, susținând astfel extinderea producției.

În 2024, Agroland Business System a înregistrat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 306,5 milioane de lei, o majorare cu 6% față de anul anterior. Vânzarea de furaje și concentrate a continuat să aibă cea mai mare pondere în cifra de afaceri, generând venituri de 100 de milioane de lei, un avans de 15% comparativ cu 2023, ca urmare a diversificării gamei de produse oferite prin fabricile de la Caransebeș și Ișalnița, precum și a creșterii categoriei pui de o zi. Vânzările de pui de o zi au înregistrat o creștere de 11%, până la 58,9 milioane de lei, continuând evoluția pozitivă.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

Divizia de inputuri agricole, reprezentând performanța Agroland Agribusiness, a contribuit la cifra de afaceri consolidată cu 49 de milioane de lei, în scădere cu 22% față de 2023. Această diminuare a fost determinată de reorientarea activității de trading cu cereale către fabricile din Grup, sume care sunt eliminate la consolidare. Vânzările de produse food, care reprezintă vânzarea ouălor de consum, au crescut în 2024 cu 28%, ajungând la 39,9 milioane de lei, iar produsele pet food au generat venituri de 26,7 milioane de lei, o majorare cu 3%.

„Începând din a doua jumătate a anului 2024, țara noastră se confruntă cu instabilitate politică, la care s-au adăugat factori deja existenți, precum inflația persistentă, costurile ridicate de finanțare și volatilitatea pieței. În plus, cele mai recente evoluții geopolitice la nivel global demonstrează că mediul economic rămâne imprevizibil, ceea ce necesită o strategie flexibilă și o adaptare continuă la noile realități. În acest context, ne-am concentrat pe optimizarea operațiunilor și pe consolidarea liniilor de activitate care pot aduce valoare adăugată în actualul climat. Agroland se află într-o poziție avantajoasă pe piață, activând în diverse segmente, care, deși complementare, ajută la reducerea sezonalității și la diminuarea riscurilor, protejând business-ul de influența factorilor externi. Suntem încrezători că investițiile constante pe care le derulăm vor contribui în continuare la dezvoltarea grupului nostru și la creșterea marjei de profit”, a adăugat Horia Cardoș.

Agroland Business System derulează în prezent o serie de investiții care vizează creșterea capacității de producție și vânzare, dar și diversificarea activității. În cadrul platformei avicole de la Mihăilești, compania va finaliza o investiție semnificativă în renovarea și dotarea cu echipamente a șase hale de producție, care vor avea o capacitate de 116.000 de găini ouătoare. De asemenea, Agroland va operaționaliza și o stație de sortare și ambalare a ouălor, care va avea o capacitate de 120.000 de ouă pe oră, de trei ori mai mare decât cea actuală.

În segmentul de furaje, compania a demarat lucrările de extindere a fabricii de la Ișalnița, care va permite creșterea capacității anuale de producție cu 10.000 de tone, precum și pe cea de depozitare. În plus, Agroland Agribusiness va operaționaliza în prima jumătate a anului o stație de condiționare a semințelor și cerealelor în județul Mehedinți, diversificând activitatea companiei.

La finalul anului 2024, Grupul Agroland opera 234 de magazine, dintre care 27 erau magazine MEGA. Agroland Business System este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 1 martie 2021 și se tranzacționează sub simbolul AG.

Agroland Business System (BVB: AG) este o companie antreprenorială românească, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România. Compania a fost fondată în anul 2009 la Timișoara de către antreprenorul Horia Cardoș și astăzi operează o rețea de aproximativ 240 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie. De asemenea, compania deține și platforma Avicola Mihăilești, unde produce ouă de consum și pui de o zi. Această platformă este formată din șase ferme aflate pe o suprafață de 30 de hectare în județul Giurgiu. Acțiunile Agroland Business System sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 1 martie 2021 sub simbolul AG.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.