Al zecelea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei va fi gata la prima aniversare a războiului

vladimir putin, rusia, presedinte rus, kremlin, moscova, stadion, jocurile olimpice, beijing Sursa foto; WANG Zhao / AFP

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, confirmă că cel de-al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei va fi gata la prima aniversare a războiului, pe 24 februarie, scrie El Periodico, potrivit Rador.

Președintele Ucrainei, Volodímir Zelenski, avertizează că noi măsuri sunt necesare pentru că, în opinia sa, efectele celor actuale s-au diluat.

Pe cale de a sărbători un an al războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, mesajul Uniunii Europene și imaginea către restul lumii nu ar putea fi mai puternice: cincisprezece comisari la Kiev, sub măsuri stricte de securitate, cu președinta Ursula von der Leyen și șeful diplomației Josep Borrell în frunte, cărora urma să li se  alăture vineri președintele Consiliului European, Charles Michel, la summitul bilateral UE-Ucraina. Două zile mai mult decât simbolice care au servit la sprijinirea cooperării cu Kievul, la facilitarea încorporării Ucrainei pe piața unică europeană și la confirmarea faptului că va exista un al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei la prima aniversare a războiului și noi sancțiuni împotriva derivatelor petroliere rusești.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Rusia plătește un preț mare pentru că sancțiunile noastre îi erodează economia. Plafonul prețului petrolului o costă deja aproximativ 160 de milioane de euro pe zi și vom continua să creștem presiunea. Cu partenerii noștri din G-7 vom introduce un plafon de preț pentru produsele petroliere rusești (derivate) și până pe 24 februarie, exact la un an de la începutul invaziei, scopul nostru este să avem al zecelea pachet de sancțiuni”, a explicat Von der Leyen într-o apariție comună cu președintele Volodimir Zelenski. Obiectivul acestei noi runde, potrivit șefului diplomației europene, este de a continua tăierea accesului tehnologic al Rusiei.

Îmbrăcat în ținuta militară obișnuită, președintele ucrainean a cerut din nou liderilor europeni să înăsprească sancțiunile împotriva Moscovei. „Obiectivul comun al UE este de a reduce capacitatea Rusiei de a eluda sancțiunile. Cu cât acest lucru se realizează mai devreme, cu atât vom fi mai aproape de înfrângerea agresiunii Rusiei”, dar „am observat că ritmul sancțiunilor a încetinit puțin” în timp ce „statul terorist (rus) și-a accelerat adaptarea la sancțiuni. Trebuie remediat acest lucru”, a susținut liderul ucrainean.

În cea de-a patra vizită în țară de la izbucnirea războiului, germana Ursula von der Leyen a venit însoțită de cincisprezece comisari pentru a ține prima întâlnire a colegiului comisarilor cu guvernul condus de Denis Șmihal și a începe să se pregătească pentru viitor. O zi „foarte bogată în rezultate”, după cum a anunțat Von der Leyen la finalul zilei, în care au trecut în revistă situația economică, ajutorul umanitar, energia sau planul de reformă pe care trebuie să-l urmeze Ucraina pentru a-și alinia legislația la acquis-ul comunitar în cadrul procesului de aderare la UE.

La această întâlnire s-a vorbit despre angajamentul comunitar pentru a facilita accesul Ucrainei la piața internă europeană, pentru a prelungi suspendarea pe tot parcursul anului a taxelor vamale pentru produsele industriale și agricole din Ucraina, adoptat în iunie 2022, pentru a prelungi suspendarea cu încă șase luni a “roaming-ului” de către operatorii europeni și ucraineni pentru a garanta apeluri ieftine și pentru a integra Ucraina în programele UE care facilitează accesul IMM-urilor la cooperarea transfrontalieră și inițiative precum Erasmus pentru tinerii antreprenori, printre altele.

În plus, Comisia Europeană va deschide un nou birou Orizont Europa la Kiev la jumătatea anului 2023 pentru a promova oportunitățile de finanțare UE și pentru a oferi asistență tehnică, iar intenția Bruxelles-ului este de a include țara în Facilitatea European Connect, astfel încât să poate obține ajutor pentru finanțarea infrastructurii digitale, energetice și de transport. Deocamdată, pe marginea întâlnirii, Von der Leyen și Șmihal au semnat un memorandum de cooperare în domeniile gazelor regenerabile, biometanului, hidrogenului și altor gaze sintetice, care reafirmă angajamentul de a reduce dependența de gazul rusesc. Anunțurile dnei Von der Leyen se completează cu un nou pachet de asistență de 450 de milioane de euro -145 milioane pentru asistență umanitară și alte 305 milioane pentru sprijinirea redresării infrastructurilor distruse – care se adaugă celor 18.000 milioane aprobate anul trecut.

Toate aceste anunțuri arată că, deși drumul spre aderare va fi „lung”, angajamentul european este ferm. După cum a explicat Von der Leyen, Ucraina face „mari progrese” și, după o analiză „orală” a situației la primăvară în fața liderilor europeni, următoarea etapă va fi raportul anual de progrese din toamnă. Ucraina, care a obținut statutul de țară candidată la UE în iunie anul trecut, rămâne încrezătoare că înainte de sfârșitul anului va putea obține undă verde pentru a începe negocierile de aderare. „Sper să putem anunța acest pas important foarte curând”, a spus un Zelenski plin de speranță.

Bruxelles-ul, în ciuda presiunii, nu se angajează. „Fiecare candidat este diferit, unii se mișcă rapid, alții încet și alții chiar dau înapoi. Experiența mea cu Ucraina este că administrația este foarte bine organizată și digitalizată și vedem un istoric de implementare a reformelor și lucrurile se îmbunătățesc pe teren”, a explicat Von der Leyen. „Au trecut șapte luni de când Kievul a obținut statutul de candidat. Progresul în reformele statului de drept și lupta împotriva corupției trebuie să fie credibile, eficiente și transparente în beneficiul tuturor cetățenilor”, a amintit cu prudență comisarul pentru Extindere, Olivér Varhely.

Pe lângă impunerea de noi sancțiuni Rusiei, Bruxelles-ul s-a angajat, de asemenea, să continue să lucreze pentru a se asigura că cei responsabili de război sunt trași la răspundere în instanță. În acest scop, procurorii din Ucraina și Uniunea Europeană lucrează deja împreună pentru a colecta probe și, ca prim pas, UE va înființa la Haga, sediul Curții Penale Internaționale, „un centru internațional de urmărire penală a infracțiunilor de agresiune în Ucraina”, a anunțat președinta Comisiei Europene.

De asemenea, călătoria i-a permis șefului diplomației europene, Josep Borrell, să-i confirme premierului ucrainean, Denis Șmihal, că UE va antrena 30.000 de soldați ucraineni, cu 15.000 mai mulți decât anunțase inițial. Pe lângă pregătirea de specialitate ei vor primi instructaj tehnic privind manipularea celebrelor tancuri Leopard 2. Borrell a anunțat, de asemenea, că va plăti alte 2,5 milioane pentru deminarea zonelor periculoase.

În paralel cu această vizită la Kiev, UE a aprobat plata unei a șaptea tranșe de ajutor Ucrainei pentru achiziționarea de arme, ceea ce aduce finanțarea oferită prin Fondul European de Sprijin pentru Pace la 3.600 de milioane de euro. În plus, Cei 27 au aprobat un  nou ajutor de 45 de milioane  pentru a sprijini eforturile de pregătire ale Misiunii de Asistență Militară a Uniunii Europene.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: