Amalia Georgescu (OFA-UGIR): Antreprenorilor le e tot mai greu să ţină pasul cu modificările legislative la nivel fiscal, juridic şi economic

amalia georgescu OFA UGIR Sursa foto: ofaugir.ro

Pentru antreprenori devine tot mai greu să ţină pasul cu modificările legislative care se fac la nivel fiscal, juridic şi economic, a declarat prim-vicepreşedinta Organizaţiei Femeilor Antreprenor – Uniunea Generala a Industriaşilor din Romania (OFA-UGIR), Amalia Georgescu, transmite Agerpres.

“Ce este acum cel mai de actualitate? Sunt provocările legate de Codul fiscal. Încă sunt foarte multe nelămuriri şi întrebări pe care le avem şi alături de experta noastră, doamna Loredana Mihăilă, care este coordonatoarea domeniului fiscal în OFA-UGIR, dezbatem aceste noutăţi astfel încât să le interpretăm şi să le înţelegem corect (…). Lipsa de predictibilitate şi modificările foarte mari legislative care se fac la nivel fiscal, economic, şi pentru antreprenori este foarte greu sau din ce în ce mai greu să ţină pasul cu toate modificările, la pachet cu colegii experţi din companiile care gestionează aceste zone. Fie că vorbim de zona fiscalităţii, fie că vorbim de zona dreptului comercial sau partea aceasta juridică, cu toate modificările, inclusiv pentru companiile care fac import-export”, a declarat Amalia Georgescu, în cadrul Caravanei Conferinţelor Regionale OFA de la Târgu Mureş.

Potrivit Amaliei Georgescu, OFA-UGIR este cel mai activ patronat, care este conectat real cu mediul de afaceri, prezintă periodic oportunităţi, noutăţi şi îi ajută pe antreprenori să interpreteze fie noutăţile şi oportunităţile din zona finanţărilor, fie provocările din zona Codului fiscal, fie alte provocări pe care le întâmpină, aducând în faţa lor experţi care să explice modul în care modificările legislative pot fi interpretate.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Temele dezbătute marţi, la Târgu Mureş, în cadrul evenimentului “Leadership antreprenorial şi oportunităţi reale de dezvoltare a afacerilor” vizează provocările şi noutăţile privind modificările codului fiscal şi impactul acestora asupra mediului de afaceri românesc, oportunităţi de finanţare pentru afaceri în perioada 2025-2027, dezvoltarea afacerilor prin economie socială şi oportunităţi de dezvoltare prin aderarea la patronat şi reprezentarea OFA în relaţia cu Guvernul.

De asemenea, o altă temă de dezbatere a fost “30 pentru 2030 – Priorităţi pentru IMM-urile din România”, în care au fost expuse mizele-cheie pentru antreprenorii români în următorii ani.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: