Amazon.com va concedia câteva sute de angajaţi în operaţiunile sale de streaming şi de studio

amazon prime Foto: Amazon

Amazon.com va concedia câteva sute de angajaţi în operaţiunile sale de streaming şi de studio, a anunţat compania într-o notă internă de miercuri, în timp ce companiile îşi extind şi în 2024 reducerile masive de locuri de muncă efectuate în ultimii doi ani, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Personalul Prime Video şi Amazon MGM Studios din America care va fi concediat a fost informat miercuri şi cel din majoritatea altor regiuni până la sfârşitul săptămânii.

Gigantul comerţului cu amănuntul online a eliminat anul trecut peste 27.000 de locuri de muncă, ca parte a unui val de disponibilizări în sectorul american al tehnologiei, după ce industria s-a angajat puternic în timpul pandemiei.

”Am identificat oportunităţi de a reduce sau de a întrerupe investiţiile în anumite domenii în timp ce ne creştem investiţiile şi ne concentrăm asupra iniţiativelor de conţinut şi de produse care au cel mai mare impact”, a spus angajaţilor Mike Hopkins, vicepreşedinte senior al Prime Video şi Amazon MGM Studios, într-un notă văzută de Reuters.

Compania a cheltuit agresiv în ultimii ani pentru a-şi consolida afacerea media, inclusiv acordul de 8,5 miliarde de dolari pentru MGM şi aproximativ 465 de milioane de dolari pentru primul sezon din ”Stăpânul inelelor: inelele puterii” de pe Prime Video, în 2022.

De asemenea, Amazon urmează să lanseze reclame pe Prime Video, precum şi un nivel mai scump de abonament fără reclame pe anumite pieţe, similar cu mişcările rivalilor Netflix şi Walt Disney.

După reducerea generală a locurilor de muncă în 2022 şi 2023, multe companii vizează acum proiecte şi divizii selectate, deoarece îşi reprioritizează resursele.

Amazon a renunţat recent la unele locuri de muncă la divizia sa de asistenţă vocală Alexa, în timp ce Microsoft a eliminat o parte din personalul reţelei sale profesionale LinkedIn.

Serviciul Twitch al Amazon urmează să concedieze 500 de angajaţi, sau aproximativ 35% din forţa de muncă, potrivit unui articol de marţi.

Foto: Amazon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *