Agenția Națională de Administrare Fiscală transmite, într-un comunicat de presă, că conducerea ANAF s-a autosesizat și a dispus declanșarea unui control de către Direcția Generală Integritate, control care se află în desfășurare. Reacția vine după ce DIICOT a arătat că patru inspectori de la Fisc nu au luat niciun fel de măsuri faţă de grupul de firme Nordis, deşi constataseră încă de acum trei ani că acolo sunt nereguli.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Precizăm că la nivelul ANAF nu au fost înregistrate sesizări cu privire la comportamentul profesional al funcționarilor publici care fac obiectul informațiilor prezentate în spațiul public. Mai mult decât atât, este recunoscut faptul că activitatea DIICOT s-a desfășurat cu sprijinul DGAF, iar până la data prezentei reiterăm faptul că ANAF nu a intrat în posesia unor acte sau documente din care să rezulte săvârșirea vreunei infracțiuni de către cei patru inspectori DGAF”, a transmis ANAF.

În plus, instituția susține că conducerea ANAF a acordat 57 de audiențe publice, în anul 2024, iar primirea în audiență reprezintă un drept al fiecărui cetățean, drept care trebuie respectat și acordat de către cel care are obligația acordării  de audiențe.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Reacția vine după ce DIICOT a mai arătat că, la data de 19.06.2024, Gheorghe Emanuel Poştoacă a fost primit în audienţă de preşedintele ANAF, întâlnire la care au participat şi persoane cu funcţii de conducere din cadrul DGAF, ocazie cu care Poştoacă a invocat presupusa durată nejustificat de mare a controalelor antifraudă, comportamentul necorespunzător al inspectorilor, audierea clienţilor grupului NORDIS, presupuse încadrări eronate ale unor operaţiuni, analiza unor tranzacţii intragrup.

„ANAF va continua să colaboreze cu organele judiciare, la fel ca și până acum, ori de câte ori va fi solicitată, utilizând întreaga sa expertiză și toate competențele de specialitate pentru sprijinirea investigațiilor”, a mai transmis instituția.