Deputata USR Cristina Prună a anunțat marți că a depus un proiect de lege, împreună cu deputații Cezar Drăgoescu și Marius Alecsandru, pentru a clarifica modul de aplicare a cotei reduse de TVA, de 9%, pentru sistemele de stocare ale prosumatorilor.
Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) a sesizat recent o anomalie și un tratament fiscal discriminatoriu aplicat de ANAF pentru achiziția de baterii de stocare de către prosumatori. Asociația susținea că ANAF penalizează prosumatorii racordați la rețeaua de electricitate dacă achiziționează baterii de stocare. Asociația mai sesizează și deciziile contradictorii ale agențiilor ANAF din diferite județe care creează confuzie și vin în contradictoriu cu legea.
Astfel, conform APCE, din 2024, TVA-ul pentru sistemele fotovoltaice inclusiv baterii este de 9%. Cu toate acestea, astăzi legea întâmpină interpretări diverse care afectează aplicarea sa corectă. Unele agenții ANAF consideră corect în cazul bateriilor să aplice un TVA 9%, iar altele aplică o cotă de 19%. APCE afirmă astfel că legea este scrisă prost și dă naștere la interpretări.
USR transmite că acest lucru este anormal și inacceptabil, întrucât legea nu distinge în niciun fel cazurile în care se aplică cota redusă de TVA pentru stimularea investițiilor în producția de energie regenerabilă.
Noul proiect al deputaților USR adaugă sintagma sistemele de stocare în textul legii, ca să nu mai lase loc de interpretări.
„Am inițiat acest proiect de lege pentru ca ANAF să nu mai aplice legea în mod discriminatoriu. El aduce clarificări suplimentare asupra Legii 39/2023, în sensul că menționează în mod explicit că pentru livrările de sisteme de stocare se aplică o cotă redusă de TVA și nu lasă, astfel, loc de interpretări contrare voinței legiuitorului din partea unor agenții teritoriale ale ANAF. Acest proiect de lege vine în sprijinul românilor care doresc să accelereze investițiile în stocarea de energie” declară Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.
Numărul de prosumatori din România a crescut accelerat, până la aproape 200.000, cu o putere instalată de 2300 MW, echivalentul a de peste 3 ori puterea instalată a reactoarelor de la Cernavodă.
USR susține că la nivelul diverselor instituții ale statului au apărut tot felul de inițiative cu potențial de a bloca extinderea acestui sector.
„Anul trecut, au existat inițiative toxice depuse peste noapte de PSD care vizau obligativitatea instalării de sisteme de stocare la prosumatori, din cauza dezechilibrelor create în rețea. Acest lucru a dat naștere la tensiuni, impredictibilitate și a pus presiune asupra prosumatorilor, mai ales asupra celor care își investiseră deja propriile resurse în echiparea locuintelor cu panouri fotovoltaice. Această abordare este greșită. România ar trebui să încurajeze în continuare prosumatorii și investițiile în energie regenerabilă”, declară Cezar Drăgoescu, deputat USR de Dolj.
„Cheia nu stă în a pune noi obligații și presiune pe micii prosumatori de energie, ci în a crea stimulente pentru ca aceștia să-și instaleze baterii”, subliniază și Marius Alecsandru, deputat USR de Buzău.
Printre semnatari se află și parlamentari PSD, PNL, UDMR.