Analiză Deloitte. Bilanț la un an de la implementarea sistemelor de raportare online – care sunt cele mai frecvente nereguli în sfera TVA?

anaf, calculator anaf, spv Sursa foto: ANAF/Facebook

Material de opinie de Victoria Dobre, Senior Manager, și Cătălin Stroe, Senior Consultant, Impozitare Indirectă, Deloitte România

Procesul de digitalizare a administrației fiscale, accelerat în 2022 cu scopul de a contribui la combaterea fraudei fiscale, începe să dea rezultate, conform celui mai recent raport al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pe această temă. La aproximativ un an de la implementarea SAF-T și de la demararea unor proiecte similare ca importanță, sistemele RO e-Factura și RO e-Transport, autoritățile fiscale au emis un raport privind principalele deficiențe constatate ca urmare a acțiunilor de control și cele mai importante aspecte fiscale adresate de contribuabili în prima parte a anului 2023.

Astfel, în urma acțiunilor de control desfășurate de inspectorii ANAF în primul semestru din acest an, au fost constatate o serie de inadvertențe în registrele și declarațiile contribuabililor care, în consecință, au afectat încasările la bugetul de stat. 

Printre neregulile constatate în urma verificărilor efectuate de inspectorii ANAF se numără și raportarea de livrări intra-comunitare fictive care, de fapt, erau livrări locale de bunuri, cu locul taxării în România și pentru care furnizorul trebuia să colecteze TVA.

O altă neregulă se referă la deducerea TVA pentru achizițiile locale de bunuri și servicii pentru care emitentul facturii nu și-a îndeplinit obligațiile de raportare sau de plată. 

Neraportarea sau raportarea incompletă în sistemul RO e-Transport a mărfurilor incluse de autorități în categoria bunurilor cu risc fiscal ridicat se află, de asemenea, printre inadvertențele constate de inspectorii fiscali în cadrul controalelor.  

Totodată, raportul ANAF menționează, la capitolul nereguli, raportarea de achiziții de la furnizori declarați ca inactivi în perioada de raportare în vederea deducerii TVA aferente, dar și neînregistrarea în scopuri de TVA a unor contribuabili care aveau obligația de înregistrare ca urmare a depășirii plafonului de înregistrare (300.000 de lei cifră de afaceri).

Obiectivele digitalizării ANAF

Autoritățile din România au introdus sistemele electronice de raportare în contextul în care țara noastră se confruntă cu cel mai mare deficit de încasare la TVA din Uniunea Europeană (aproximativ 35%, conform celor mai recente date ale Comisiei Europene, valabile pentru 2020, echivalentul a peste șapte miliarde de euro anual). Totodată, România și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență modernizarea administrației fiscale, astfel încât să obțină reducerea deficitului de TVA cu cinci puncte procentuale și creșterea veniturilor cu 2,5 puncte procentuale din PIB până la finalul lui 2025. 

Procesul nu este încă finalizat, implementarea SAF-T trebuie extinsă de la contribuabilii mari și mijlocii (pentru care este obligatoriu în prezent) la contribuabilii mici, iar sistemul RO e-Factura urmează să fie aplicat generalizat din 2024 (cu acordarea unei perioade de grație), după ce a fost introdus pentru bunurile cu risc fiscal ridicat, facturile emise în relația cu entități ale statului și pentru alte categorii.

În consecință, chiar dacă procesul prezintă o serie de provocări atât pentru contribuabili, cât și pentru administrația fiscală, finalizarea programelor de digitalizare ar trebui să aibă drept rezultat simplificarea verificărilor derulate de inspectorii fiscali, care vor avea acces mai facil la datele contribuabililor, dar și reducerea poverii administrative pentru contribuabili. 

În acest context, contribuabilii trebuie să acorde o atenție sporită noilor raportări și, în paralel, administrația fiscală trebuie să continue investițiile în infrastructura necesară pentru verificarea online a documentelor și registrelor contribuabililor, astfel încât potențialele inadvertențe să fie identificate mult mai rapid.

Sursa foto: ANAF/Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *