Analiză Monitor PNRR: Pensii, salarizare, fiscal – marile reforme ratate din PNRR. România riscă al doilea an consecutiv în care să nu încaseze bani

bani, euro sursa foto: Pexels

România a ratat sau nu a îndeplinit conform prevederilor din Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) o serie de reforme cheie, precum reforma legii pensiilor, reforma salarizării bugetare sau reforma fiscală și riscă să nu încaseze niciun euro din banii disponibili prin PNRR pentru al doilea an consecutiv, arată o analiză Monitor PNRR privind stadiul Planului și al îndeplinirii jaloanelor.

„PNRR a ajuns la jumătatea perioadei de implementare, dar fără să aducă beneficii majore fiecărui cetățean român, pentru că reformele prevăzute au fost blocate de PSD și PNL. Ratarea țintelor din PNRR face ca România să aibă în acest moment un deficit de finanțare, diferența dintre valoarea proiectelor demarate și banii efectivi încasați fiind de peste 10 miliarde de euro” – aceasta este concluzia celui mai nou raport MonitorPNRR.ro, realizat de Departamentul de Politici Publice al USR. Amintim că Cristian Ghinea din USR alături de echipa de atunci de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sunt cei care au elaborat PNRR.

Reformele majore ratate sau neîndeplinite conform prevederilor din PNRR sunt:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

• reforma pensiilor – eliminarea pensiilor speciale, introducerea principiului contributivității și recalcularea tuturor pensiilor;
• reforma sistemului de salarizare a bugetarilor;
• reforma fiscală;
• reforma felului în care stabilim șefii companiilor de stat;
• reforma urbanismului;
• digitalizarea ANAF.

Conform MonitorPNRR, pentru că actuala guvernare nu a făcut aceste proiecte serioase, nu doar că nu a crescut calitatea serviciilor publice, dar acesta este și motivul pentru care Cererea de Plată numărul 3, care înseamnă 2 miliarde de euro, nu a fost aprobată de Comisia Europeană nici după a doua amânare, iar termenul de evaluare a acesteia s-a prelungit pe termen nedefinit.

Cererea de Plată numărul 3 a fost depusă în decembrie 2023 și, potrivit regulamentului Mecanismului de Redresare și Reziliență, procesul de evaluare ar fi trebuit să se încheie după două luni, urmat de plata efectivă a banilor. Din cauza mai multor jaloane neîndeplinite conform angajamentelor din PNRR și a unor reforme ratate, această cerere de plată nu a fost aprobată nici după șapte luni de la depunere, arată analiza MonitorPNRR.

„Pe programul negociat inițial de noi cu Comisia Europeană, România ar fi trebuit să aibă în momentul de față patru cereri de plată din PNRR aprobate și achitate și o a cincea deja depusă și în evaluare. În jur de 11 miliarde de euro, la care se adăugau cele 3,7 miliarde de euro din prefinanțare, virați atunci când Comisia a evaluat cu notă maximă planul nostru. Guvernele PSD-PNL nu au reușit să încaseze decât două cereri de plată și să mai depună una, cea cu numărul 3, a cărei aprobare se amână de câteva luni. Concret, ultima tranșă de bani aprobată României pentru îndeplinirea jaloanelor datează din decembrie 2022. PSD și PNL au renegociat PNRR și Angajamentele Operaționale, acel caiet de sarcini care cuprinde și programul de implementare a PNRR, și au eliminat cele două cereri de plată ratate, ca să dea bine la imagine. Le-au comasat cu alte cereri viitoare, dar nici programul negociat de ei nu-l pot respecta. Vă reamintesc că anul trecut nu am încasat niciun euro din banii alocați pe 2023 și, dacă se mai prelungește mult până când Guvernul îndeplinește corect toate jaloanele din Cererea 3, riscăm ca nici anul ăsta să nu luăm vreun cent din banii alocați. Guvernul Ciolacu trebuie să înceteze cu încercările acestea puerile de a păcăli Comisia Europeană la reforme și să se apuce serios de treabă. Miliardele din PNRR sunt esențiale pentru investiții, mai ales în situația bugetară gravă în care tot Guvernul Ciolacu ne-a adus”, explică Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.

Ultimul raport de monitorizare a implementării PNRR, publicat de MonitorPNRR.ro, arată că, în ciuda unor întârzieri, investițiile majore prevăzute în PNRR pentru anul 2024 avansează. PNRR avansează pe partea cu investițiile, dar este blocat la partea de reforme.

Stadiul la zi al tuturor investițiilor majore din PNRR pe anul 2024 este analizat în raportul MonitorPNRR, disponibil aici.

„În acest moment, România a demarat investiții de peste 20 de miliarde de euro din proiectele finanțate prin PNRR, dar din cauza lipsei de voință a guvernelor PSD-PNL de a face reformele esențiale, în țară au intrat doar 9 miliarde de euro, cu tot cu prefinanțarea. Ne aflăm în situația în care proiectele de investiții avansează, dar banii nu vin în același ritm pentru a le finanța. Iar dacă situația va continua în același ritm, la un moment dat motorul financiar al PNRR se va gripa. Iar România nu are, în acest moment, resurse bugetare să acopere, chiar și pentru o scurtă perioadă, lipsa la timp a miliardelor de euro din PNRR”, conchide analiza Monitor PNRR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.