Analiză: Proiecte industriale şi logistice de peste o jumătate de milion mp, în construcție la nivel național

LPP Logistics Distribution Center_3

Dezvoltatorii au în construcţie, în România, proiecte industriale şi logistice de peste o jumătate de milion de metri pătraţi, cu termen de livrare până la finalul anului viitor, iar aproape 60% din această suprafaţă este deja pre-închiriată, reiese dintr-o analiză realizată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox și citată de Agerpres.

Potrivit Cushman & Wakefield Echinox, aproximativ 555.000 de metri pătraţi de parcuri industriale şi de logistică sunt, în prezent, în construcţie, proiecte ce vor fi livrate începând din ultimul trimestru al acestui an şi până la finalul lui 2024, din care 315.000 metri pătraţi sunt deja pre-contractaţi.

Astfel, Bucureşti (154.000 mp), Braşov (108.000 mp), Bacău (50.000 mp), Slatina (50.000 mp) şi Timişoara (34.000 mp) sunt principalele oraşe în care dezvoltatorii vor efectua noi investiţii de acest tip, în următoarele 15 luni.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Conform analizei de specialitate, în primele nouă luni ale anului, au fost construite proiecte noi de 252.000 metri pătraţi, iar planurile dezvoltatorilor până la sfârşitul anului vizează finalizarea a încă 185.000 mp. În acest context, activitatea de dezvoltare din 2023 va fi cu 46% peste nivelul din 2022, când 821.000 mp astfel de spaţii au fost livrate.

În ceea ce priveşte cererea, în perioada ianuarie – septembrie 2023, au fost închiriate spaţii industriale şi logistice ce au totalizat 716.000 mp, cu 22% sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, cererea nouă continuă să fie principalul motor al pieţei, cu o pondere de peste 70% din suprafaţa totală închiriată, în primele nouă luni ale anului curent.

Raportat la evoluţia cererii din Europa Centrală şi de Est (Polonia, Cehia, România, Ungaria, Slovacia, Bulgaria), activitatea de închiriere din piaţa locală a avut cea mai mare creştere în perioada 2020 – 2023, comparativ cu nivelul pre-pandemie. Media trimestrială a cererii de spaţii industriale şi de logistică, la nivel naţional, a crescut de 254% începând cu anul 2020, la 267.000 mp faţă de 75.400 mp, media trimestrială din perioada 2010 – 2019.

Analiza arată că, în Bucureşti şi în principalele hub-uri industriale şi logistice din România, chiriile de referinţă au crescut uşor la un nivel cuprins în intervalul 4,25 – 4,65/mp/lună, în al treilea trimestru din 2023. “Costurile de închiriere ale acestor spaţii în România sunt cele mai mici din regiune, chiar dacă începând cu 2020 chiriile au urmat un trend crescător, un trend omniprezent la nivel continental si global”, notează specialiştii.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor. Cu venituri de 10,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: